Lupta va avea loc și se va desfășura într-o locație ''epică''. După ce i-a aruncat mănuşa rivalului Mark Zuckerberg (care a acceptat-o), proprietarul Meta, Elon Musk a dezvăluit câteva detalii despre ceea ce promite a fi ''întâlnirea secolului''.
Pe X, fostul Twitter, Musk a scris că evenimentul va fi gestionat ''de fundațiile mele și de cele ale lui Zuck, nu de UFC (compania din Las Vegas care promovează artele marțiale mixte și care probabil că spera să aibă exclusivitatea luptei care ar putea fi vizionată online de sute de milioane de oameni și ar avea o valoare de peste un miliard de dolari)''.
Pe cele duă platforme X și Meta va exista un livestream, iar camera de luat vederi va încadra Roma antică, deci nimic modern'', promite din nou Musk și ''tot ce se va face va aduce un omagiu trecutului și prezentului Italiei'', în timp ce încasările ''vor merge către veteranii italieni și spitalele de pediatrie''.
Întâlnirea nu va avea loc la Roma
Despre toate acestea, și despre o locație încă secretă, dar cu siguranță ''epică'', proprietarul Tesla a discutat deja cu premierul Giorgia Meloni și cu ministrul culturii Sangiuliano care confirmă totul, însă precizează: ''Nu se vor lupta la Roma''. Deci, sunt excluse Colosseumul şi Circul Maximus.
''Am avut o conversație lungă și prietenoasă cu Elon Musk, am vorbit despre pasiunea noastră comună pentru istoria Romei antice. Încă discutăm cum să organizam un mare eveniment caritabil şi de evocare istorică, respectând şi protejând locurile. Nu va avea loc la Roma'', a spus Sangiuliano.
Ministrul a subliniat apoi că evenimentul va fi ''și o oportunitate de a promova la scară globală istoria și moștenirea noastră arheologică, artistică și culturală''.
Unde va avea loc lupta? Ar putea fi Pompei
Lupta de arte marțiale mixte într-o cușcă (MMA) dintre Elon Musk și Mark Zuckerberg, ambii fani ai genului, se va desfășura în Italia într-un loc care ''vorbește despre Roma''. Ambii sunt strâns legaţi de Orașul Etern. Primul menționează deseori isprăvile vechilor romani, iar cel de-al doilea a vorbit în repetate rânduri despre ''obsesia'' lui pentru imperiul roman, născută pe băncile școlii, o pasiune care l-a făcut să le dea celor trei fiice ale sale nume inspirate de Roma.
Fiica cea mare se numește Maxima, după Maximus cel Mare, care a trăit la mijlocul anilor 300 și a cucerit Galia și Marea Britanie. Cea de-a doua fiică, Augusta îi aduce un omagiu celui mai faimos împărat al Imperiului Roman, Iulius Caesar Augustus, în timp ce ce-a de-a treia se numeşte Aurelia, asemenea împăratului filosof Marcus Aurelius, care a trăit în prima jumătate a anului 100 d.Hr. Trebuie spus că până și soția lui Zuckerberg are un nume ''roman'': Priscilla.
Deoarece nu se vor lupta la Roma, printre locațiile aflate în pole position se numără și Pompeii, cunoscut în întreaga lume și deosebit de atractiv pentru americani. O alegere, sperată de primarul Carmine Lo Sapio, care propune Amfiteatrul, scrie rainews.it.
''Ar fi cel mai potrivit loc, chiar sper acest lucru'', a spus primarul pentru ANSA. ''Situl arheologic de la Pompei – spune Lo Sapio – atrage atenția mondială iar în ultima vreme, şi graţie evenimentelor de importanță internațională care sunt puse în scenă acolo, are un succes extraordinar.
Pot decât să sper că alegerea ministrului Sangiuliano pentru locația bătăliei dintre acești doi giganți ai rețelelor de socializare să cadă chiar pe Pompei. Ar reprezenta o valoare adăugată suplimentară pentru noi, după ce, zilele trecute, aici a fost prezentat logo-ul candidaturii gastronomiei italiene la patrimoniul Unesco. Amfiteatrul din Pompei ar fi exact cel mai potrivit loc pentru acest eveniment extraordinar de original, pe care nu mi l-aș fi imaginat niciodată. Este o dovadă că aici se lucrează bine și vom continua așa''.
Amfiteatrul din Pompei este una dintre cele mai vechi edificii pentru spectacole de gladiatori: a fost construit la scurt timp după 70 î.Hr. (Colosseumul în 80 d.Hr.), prin voința magistraților Caius Quinctius Valgus și Marcus Porcius.
Capua și Verona
Rămânând în regiunea Campania, o posibilă locație ar putea fi amfiteatrul Capuano, aflat acum în Santa Maria Capua Vetere, al doilea ca mărime doar după Colosseum, pentru care probabil a servit drept model.
A fost sediul primei școli de gladiatori. De acolo, gladiatorul Spartacus a condus în anul 73 î.Hr. revolta care a ținut Roma în frâu timp de doi ani în perioada care a precedat primul triumvirat.
Nu în ultimul rând s-ar putea lua în considerare Arena di Verona, amfiteatrul construit în secolul I d.Hr. pentru a urmări luptele de gladiatori. Este al treilea amfiteatru roman ca mărime care se află încă în picioare și este folosit vara pentru spectacole de operă, concerte și alte evenimente artistice, fiind în acelaşi timp și un simbol al orașului.
Data la care se vor sfida cei doi giganţi ai reţelelor sociale nu este încă cunoscută. Zuckerberg, centură albastră în Ju Jitsu și proaspăt medaliat, a propus data de 26 august, dar se pare că rivalul nu este încă într-o formă fizică perfectă şi ar putea ca mai întâi să fie nevoit să suporte o operație minoră la umăr. În acest caz, poate fi necesar să mai așteptăm câteva luni. Unii speculează ca dată posibilă 15 martie, ziua asasinării lui Iulius Cezar, în timp ce pe interent, mulţi fani au apelat deja la inteligența artificială pentru a imagina mult aşteptata ''bătălie epică''. (Traducerea- Rador)