Mark Gitenstein, noul ambasador al SUA la Uniunea Europeană. Cum îl recomandă Joe Biden
- Maria Dima
- 28 iulie 2021, 12:12
Preşedintele SUA Joe Biden l-a numit marţi pe Mark Gitenstein, un colaborator de lungă durată, în funcţia de ambasador la Uniunea Europeană, în timp ce administraţia sa încearcă să consolideze legăturile cu blocul comunitar European.
În timpul administraţiei lui Barack Obama, Mark Gitenstein a fost deja ambasador într-o ţară membră a UE, România (2009-2012), de unde provin unii dintre strămoşii săi. El a încercat în special să lupte împotriva abuzului de putere şi în favoarea privatizării economiei în această tânără democraţie.
Joe Biden a promis că va consolida relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost întotdeauna un susţinător entuziast al Uniunii Europene, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a salutat Brexitul.
Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanţă.
El a lucrat în special cu viitorul preşedinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale - respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.
Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea, dar unde republicanul Ted Cruz a întârziat nominalizările din cauza obiecţiilor faţă de poziţia lui Joe Biden cu privire la gazoductul Nord Stream 2.