Marius Copil a fost eliminat de bulgarul Grigor Dimitrov și a ratat șansa de a obține victoria carierei

Marius Copil l-a înfruntat, azi, în turul al doilea al turneului de la Madrid, pe bulgarul Grigor Dimitrov, în fața căruia a pierdut, în trei seturi.

Românul Marius Copil a fost aproape să producă o mare surpriză la turneul de tenis de la Madrid. Sportivul tricolor a dat piept cu bulgarul Grigor Dimitrov, învingător la Openul României, și a câștigat primul set cu scorul de 6-4. Adversarul românului a întors, cu greu, soarta meciului, și s-a impus în cel de-al doilea act cu 6-3. În decisiv, Dimitrov a învins la tie-break, scor 7-6(7).

Pentru evoluția de la Madrid, Copil va încasa un cec în valoare de 24.000 de euro și va primi 45 de puncte în clasamentul ATP.