Mario Iorgulescu, acuzat oficial de omor! Cine i-a făcut plângerea fiului șefului LPF

Mario Iorgulescu este acuzat de omor de către logodnica lui Dani Vicol, tânărul pe care l-a accidentat mortal cu mașina pe data de 8 septembrie

Lovitură pentru familia lui Gino Iorgulescu. Iubita tânărului accidentat mortal de Mario Iorgulescu i-a făcut plângere penală băiatului lui Gino Iorgulescu, afirmând că acesta ”a folosit autoturismul său ca pe o armă!”, scrie wowbiz.ro.

Zvonurilor privitoare la o împăcare între Mario Iorgulescu și familia victimei sale, Dani Vicol, s-au dovedit a fi neadevărate. În urmă cu câteva zile, familia lui Dani Vicol, mai exact iubita acestuia și fiul tânărului, au decis să apeleze la instanță pentru a le face dreptate.

Patricia Esmeralda Minca, tânăra cu care Dani Vicol avea o relație și care i-a născut acestuia, în luna mai, un băiat, pe Antonio, a depus o plângere penală împotriva fiului șefului de la LPF. Fosta logodnica a lui Dani Vicol susține că urma să se căsătorească anul viitor, în septembrie, cu Dani Vicol. Ea spune că viitorul i-a fost distrus de cumplitul accident de circulație. Femeia îl acuză pe Mario Iorgulescu de omor, în plângerea penală depusă , care va fi urmată de o plângere civilă, pentru daune.

Arăt faptul că formulez această plângere penală potriva numitului Iorgulescu Gino Mario deoarece consider că modul în care a acționat, în calitate de conducător auto a dus la producerea accidentului ce a avut consecințe dezastruoase asupra întregii familii, solicitându-va să aveți în vedere că în urma administrării probelor, inclusiv reținerea infracțiunii de omor în sarcina acestuia. Cel puțin eu consider că numitul Iorgulescu Gino Mario a folosit autoturismul său ca pe o armă, rezultatul fiind deja cel cunoscut, concubinul meu, Vicol Daniel Andrei, decedând pe loc neavând nicio șansă de supraviețuire. (...) doresc să achit toate cheltuielie generate de expertizele medico-legale și tehnice auto, pentru urgentarea soluționării dosarului", se arată în plângerea depusă de fosta logodnică a lui Dani Vicol, victima accidentului produs de Mario Iorgulescu.

Accident soldat cu moartea unui tânăr

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care mergea duminică dimineaţă, pe data de 8 septembrie, cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centură Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului. Automobilul a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de o altă mașină condusă de un bărbat tot în vârstă de 24 ani,Dani Vicol, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliţie. Familia Iorgulescu a trimis după producerea tragediei un comunicat în care spune că regretă cele întâmplate .

„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital. Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urmă tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie. Gabriela și Gino Iorgulescu". Mario este internat într-o clinică de specialitate din Milano (Italia), unde urmează un program compelx de recuperare.