Marina Almășan și Georgică Cornu, un nou proces. De la ce se ceartă acum

Marina Almășan. Sursă foto: Facebook

Marina Almășan s-a trezit cu un nou proces din partea lui Georgică Cornu care îi cere acum banii pe acoperișul de la apartament. Mai exact acesta i-ar fi înlocuit acoperișul Marinei, deși aceasta nu ar fi vrut.

Marina Almășan, alt proces

Cea care a făcut dezvăluirea legată de acest nou proces este vedeta. Aceasta a povestit și cum s-a ajuns aici. ”Locuiesc, de vreo 25 de ani, la ultimul etaj al unui bloculeț de 4 nivele din Dorobanți. Adică peste mine se află doar acoperișul și , dincolo de el, cerul, mai senin sau mai întunecat, al Capitalei. (…) Acoperișul blocului, ca orice acoperiș, în timp, începe să “tușească”. Așa a pățit și al meu, încă de când de sub el se auzea cântec de chitară… (…)

Sursa foto: Youtube

În ultimii ani ai relației mele cu Cornu, a apărut deseori în discuții problema acoperișului “care trebuie obligatoriu reparat”. Pentru că mă opuneam vehement, subiectul revenea în actualitate, iar și iar. (…)Presiunile cu repararea acoperișului au apărut, ca un leitmotiv, ani la rând, fiind prezente inclusiv in corespondența abundentă de pe telefon, pe care, ce să vezi, nu am șters-o! Într-o bună zi și o mai putin bună vizită de la Timișoara, m-am întors de la Televiziune și…mi-am găsit casa invadată de o echipă de meșteri bruneți, care tropăiau prin sufrageria mea, cu găleți, scări, bucăți de lemn și metal”, a explicat vedeta.

Omul de afaceri vrea banii înapoi

Cert este că deși nu și-ar fi dorit acestea reperații, vedeta le-a primit. ”Era o firmă necunoscută, găsită de Cornu pe internet și adusă, pe șest, în casa mea…să repare acoperișul blocului!!! (…) Iată însă că începutul lui 2025 îmi aduce un proces din partea lui Cornu. Cel care se dădea de ceasul morții pe la televiziuni, în vara trecută, convingând Planeta de dragostea lui atât de profundă pentru mine, îmi cere înapoi o parte din “cadourile” făcute mie cam în aceeași manieră ca și blestematul de acoperiș.

Pe listă figurează și cei 32.725 de Roni, contravaloarea reparației acestuia….(…) Cu siguranță că, dacă eu și Cornu traiam sub același acoperiș (reparat sau nu!), povestea noastră s-ar fi sfarșit după primele luni. În cazul nostru însă, distanța a devenit principalul aliat al părții adverse”, a conchis Marina Almășan.