Rectorul Universității de Vest din Timișoara, liberalul Marilen Pirtea, anunță că PNL solicită desființarea Inspectoratelor Școlare Județene. Potrivit spuselor lui Pirtea, aceste structuri contribuie la politizarea învățământului. Această inițiativă este sprijinită și de USR, dar și de Klaus Iohannis.
Redăm comunicatul lui Marilen Pirtea:
„Fără să fie exclusă reconfirmarea pe posturi a unor inspectori generali, cei care și-au respectat cu strictețe ordinele date de la șefii politici, etapa de schimbare a conducerilor de inspectorate județene va induce o accentuare a politizării mecanismului public de conducere școlară.”, susține deputatul liberal Marilen Pirtea.
Acesta anunță că liberalii cer desființarea inspectoratelor școlare județene.
„În multe dintre Inspectoratele Școlare Județene se face simțită, în această perioadă, o stare de tensiune și incertitudine, din cauză că cei care se află în posturile de conducere ajung la finalul mandatelor, urmând ca Ministerul să organizeze concursuri sau să numească interimari pe posturile de Inspector Școlar General sau Inspector Școlar General-Adjunct. Fără să fie exclusă reconfirmarea pe posturi a unor inspectori generali, cei care și-au respectat cu strictețe ordinele date de la șefii politici, etapa de schimbare a conducerilor de inspectorate județene va induce o accentuare a politizării mecanismului public de conducere școlară”, susține Pirtea.
Acesta acuză Ministerul Educației că „nu explică public criteriile pe baza cărora unii dintre inspectorii școlari generali sau generali-adjuncți rămân pe funcțiile de conducere din inspectoratele școlare județene, ori care sunt criteriile pentru numirea altora noi”.
„Se pare că devine chiar o politică oficială maniera total netransparentă de angajare a acestor funcționari publici, transformați astfel în instrumente utile pentru deplina subordonare politică a conducerilor de instituții școlare.”, spune Marilen Pirtea.
PNL cere Ministerului Educației „să publice transparent pe site-ul ministerului lista nominală cu toți inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, cu perioada mandatelor acestora, proceduraprin care au ajuns să ocupe posturile de conducere din ISJ-uri, dar și termenele la care este obligatoriu să fie organizate concursuri pentru aceste posturi, în fiecare județ, ca și metodologiile de concurs pe care MEN le va aplica în aceste concursuri”.
„În mai multe județe ale țării sunt confirmate în funcțiile de conducere din inspectoratele școlare echipe de management care nu se pot baza pe rezultate școlare de top, la nivel național. Așa se întâmplă la IȘJ Timiș, unde MEN a decis prelungirea mandatului conducerii, desi Timișul nu este pe primele locuri în țară la rezultatele generale de la BAC și Evaluarea Națională. Un alt exemplu este IȘJ Gorj, unde politizarea a mers în sens contrar, actualul inspector general devenind indezirabil pentru șeful PSD Gorj, care are o altă preferință personală pentru această poziție.
Nici la ISJ Ialomița nu se poate vorbi de transparență și bună administrare, fosta titulară de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean revenind în post doar prin forța unei decizii judecătorești a Curții de Apel. Cazul de la Ialomița nu este singular, o situație similară fiind de curând înregistrată și la IȘJ Suceava, unde inspectorul general în funcție a fost demis de fostul ministru Valentin Popa, decizie atacată în instanță de inspector, care a revenit astfel în fruntea IŞJ Suceava, de unde a fost din nou demis de actualul ministru al Educației.
Într-o situație aparte se află Inspectorul Școlar General de la IȘJ Caraș-Severin, cel care s-a remarcat prin ieșiri publice indezirabile, cu totul politice și nepermise pentru un cadru didactic. Este un exemplu tipic de neglijență a ministerului, care-l menține în funcție pe Inspectorul Școlar General al IȘJ Caraș-Severin, în pofida criticilor întemeiate care l-au vizat.”, acuză deputatul Marilen Pirtea.
În decembrie 2018, la prezentarea proiectului „România Educată”, președintele Klaus Iohannis a declarat:
„Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional. O eroare fundamentală.”, a precizat Iohannis.
De asemenea, desființarea inspectoratelor este susținută și de USR, aceștia având o măsură similară în programul de guvernare pe care l-au propus.