Marile guverne ale lumii au declanșat codul roșu în lupta cu noua mutație

Apariţia foarte virulentei variante Delta a luat pe nepregătite OMS şi guvernele, inclusiv pe cele care şi-au vaccinat masiv populaţia. Cercetătorii estimează că şi dacă vaccinarea nu reuşeşte să oprească epidemia, ea împiedică dezvoltarea formelor grave de boală.

LA TRIBUNE (Fraţa), 31 iulie 2021 - Vaccinarea în masă trebuia să pună capăt crizei sanitare mondiale provocate de Covid-19. Apariţia variantei Delta pare să fi contrazis optimismul statelor celor mai avansate în procesul de vaccinare. În China, una din primele ţări care a reuşit să stingă epidemia, a apărut un focar în oraşul Nankin şi care s-a răspândit deja în cinci provincii printre care Beijing.

100 de dolari pentru fiecare om vaccinat

În Statele Unite, unde Joe Biden a făcut din vaccinarea în masă o prioritate naţională, epidemia capăta din nou amploare. Campania de vaccinare a pierdut din viteză în aşa măsură încât preşedintele este gata să plătească 100 de dolari pentru orice vaccinare. Unele state au impus chiar portul măştii persoanelor vaccinate. În Australia, armata a fost solicitată pentru a impune respectarea izolării, care a fost prelungită cu o lună.

În Israel, prima ţară care a atins imunitatea colectivă prin vaccinare şi care ridicase toate restricţiile sanitare, guvernul a decis să reactiveze obligativitatea certificatului sanitar în locurile cu peste 100 de persoane. Statul israelian a lansat de asemenea o campanie pentru o a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani, o premieră.

Îngrijorarea OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras semnalul de alarmă privind efectele variantei deosebit de contagioase. Ea a avertizat contra ridicării restricţiilor sanitare prea devreme.

"Delta este un avertisment, care ne spune că virusul evoluează, dar este şi un apel la acţiune, un apel să facem ceva înainte ca forme mai periculoase ale variantelor să-şi facă apariţia", a rezumat doctorul Mike Ryan, responsabil pentru situaţiile de urgenţă al OMS.

Potrivit OMS, varianta Delta are probabil efecte mai grave decât variantele precedente. Ea ar afecta toate categoriile de vârstă fără deosebire. La rândul lor, cercetătorii americani au demonstrat că vaccinarea permite în mare măsură să se limiteze efectele maladiei, dar nu să-i oprească contagiozitatea. O constatare împărtăşită de cercetătorii chinezi. Vaccinarea poate "încetini răspândirea şi reduce rata mortalităţii", dar fără îndoială nu poate "eradica virusul", a recunoscut Zhang Wenhong, un expert în boli infecţioase din Shanghai, citat de AFP.