80% dintre producătorii de mezeluri depăşesc procentul de apă, grăsimi şi amidon, a descoperit Protecţia Consumatorului.
Circa 80% din producătorii de mezeluri depăşesc procentul admis de apă, grăsimi şi amidon din compoziţia preparatelor, s-a stabilit în urma controalelor desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), la sfârşitul anului trecut. Chiar şi cei mai mari producători de mezeluri de pe piaţa românească - Cristim, Campofrio şi Caroli - au fost găsiţi cu produse neconforme, rezultă din raportul făcut public ieri. Alături de ei, au fost amendaţi şi producători aproape necunoscuţi. Au fost controlaţi 851 de operatori economici, iar ANPC a oprit temporar sau definitiv de la comercializare tone de produse. Contactaţi de EVZ, oficialii Caroli au declarat că au fost depistate abateri doar la două produse, dintre cele 200 pe care producătorul le are în portofoliu. „Neconformităţi de 1% sunt inerente într-o piaţă concurenţială“, a spus Eugen Duşleag, vicepreşedinte al diviziei de operaţiuni de la Caroli. Apa favorizează bacteriile Potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Cărnii, Sorin Minea, producătorii amendaţi înlocuiesc carnea cu apă şi grăsimi, fapt care conduce la un termen de valabilitate mai scurt, dar şi la preţuri mai mici ale produselor. „Consumatorii plătesc apă în loc de carne“, spune Minea. „Putem pleca de la premisa că se poate greşi, iar o abatere de 1-2% poate fi o greşeală, deşi există şi producători care nu au fost găsiţi neconformi“, explică preşedintele ARC. „Este îngrijorător faptul că, la produsele tradiţionale româneşti, precum salamul Victoria, salamul de vară, cabanosul sau parizerul, producătorii au depăşit conţinutul de apă şi de grăsime chiar şi cu 30%“, a declarat Dan Vlaicu, preşedinte ANPC. Mezelurile care conţin o cantitate prea mare de amidon se pot contamina mai uşor cu microbi, susţin specialiştii. „Amidonul reţine apă. Prin creşterea cantităţii de apă, conservabilitatea scade şi se favorizează dezvoltarea bacteriilor sau a ciupercilor microscopice“, explică Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. SFATURI Atenţie la mirosul şi culoarea produselor! Specialiştii ANPC spun că e greu pentru un cumpărător să se apere în faţa acestor nereguli. Ei fac totuşi un set de recomandări, de care consumatorul ar trebui să ţină cont când merge la cumpărături. Astfel, acesta trebuie să-i ceară vânzătorului eticheta produsului pentru a analiza compoziţia şi termenul de valabilitate (dacă magazinul nu are sistem de autoservire), să refuze produsele cu miros şi culoare modificate şi suprafeţe oxidate, să nu cumpere produse din carne din locuri neautorizate, să păstreze de fiecare dată bonul fiscal, pentru a putea proba mai târziu reclamaţia. Ar trebui „lăsate din mână“ preparatele din carne cu aspect de „produs congelat supus decongelării“, cu aspect deteriorat.