ABSENŢĂ. Ciprian Marica, atacantul echipei germane de fotbal VfB Stuttgart, s-a accidentat duminică, la un antrenament efectuat în cantonamentul de pregătire din Portugalia, iar perioada de indisponibilitate nu a fost încă determinată.
Potrivit publicaţiei „Stuttgart Journal“, jucătorul a suferit o leziune musculară la coapsa stângă. Mai mult ca sigur, românul va rata duelul cu Bayern München, programat pe 27 ianuarie, în optimile de finală ale Cupei Germaniei. Este posibil ca Marica să nu poată juca nici în meciul amical România - Croaţia, care se va disputa pe 11 februarie.