Rândurile de mai jos consemnează istoria unei zile nefaste, dar și povestea unei fete prinsă în vâltoarea morții și a vieții, în care durerea, puterea, suferința și demnitatea nu se regăsesc în cuvinte, ci în trăsături de caracter. Pentru că Mariana Oprea operează cu adevăruri dure și face asta cu fruntea sus, merită toate admirația noastră. Mărturia ei, găzduită la adresa ileanaandrei.ro, este de neuitat: „Cu două săptămâni înainte de eveniment mă angajasem, eram în perioada de probă la o firmă de publicitate. Îmi amintesc că m-am întâlnit cu fratele meu în drum spre casă şi i-am spus că sunt obosită, dar că, totuşi, aş vrea să ies. I-am zis să meargă şi el, dar nu a vrut, spunând că este prea obosit. Am mers singură în „Colectiv”, unde m-am văzut cu câţiva prieteni. A început concertul şi era o atmosferă foarte frumoasă. Totul s-a petrecut parcă într-o fracţiune de secundă. Eu, fiind micuţă de înălţime, nu vedeam foarte bine pe scenă, dar am auzit „A luat foc!” Asta nu făcea parte din show! Am văzut că ardea un stâlp. O parte dintre oamenii din jurul meu s-au speriat şi s-au retras către ieşire, alţii făceau poze cu telefonul şi filmau. Eu eram calmă, am crezut că nu este ceva de care să ne temem, m-am gândit că vor veni cu un stingător să oprească incendiul”.


FOTO: Din radiografi a mâinilor Marianei se poate observa cu ușurință faptul că toate degetele de la mâna stângă i-au fost amputate. Mai mult, medicii i-au retezat și două degete de la mâna dreaptă



Amintiri cu părul care sfârâia în flăcări

Ce a urmat? „Mihai, băiatul cu care eram în seara aceea acolo, mi-a zis să ieşim. Între timp focul s-a propagat şi, până să ajungem să ieşim din încăpere, deja jumătate din acoperiş era în flăcări. Am înaintat repede, însă la un moment dat mi-am prins piciorul drept în ceva – nici acum nu ştiu în ce – şi nu am mai putut merge. Am realizat că nu mai pot pleca de acolo şi m-am gândit că trebuie să mă descalţ. Doar o fracţiune de secundă m-am uitat în spate şi atunci am văzut că vine flacăra către mine. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi acopăr ochii cu palmele. Nu m-am lăsat în jos, nu m-am ferit, mi-am acoperit doar ochii”. De aici înainte, povestea Marianei se transformă, treptat, într-un coșmar trăit aievea: „Singurul lucru pe care mi-l amintesc este cum se auzea părul care sfârâia în flăcări. Sincer vorbind am avut şi un gând ironic – „Ce sfârşit dubios mi-am putut alege!”. Apoi, am leşinat. La scurt timp, m-am trezit. Încă aveam piciorul prins acolo şi mai erau persoane care stăteau pe mine, gemeau, ţipau. Ca prin ceaţă am văzut cum vine cineva şi mă scoate de acolo. Nu ştiu nici acum cine a fost, nu-mi amintesc chipul lui. M-a tras cu putere ca să îmi desprindă piciorul blocat şi m-a dus afară. Acolo m-am ridicat, eram pe picioarele mele. Mă uitam în jur şi nu îmi venea să cred ce s-a întâmplat, îl căutam pe Mihai şi l-am găsit afară teafăr (…). L-am întrebat cum arăt, pentru că vedeam în jur că toţi aveau feţele negre, hainele rupte. Mi-a zis că sunt bine, să stau liniştită. Eu nu simţeam absolut nimic, văzusem în schimb că, de la coate în jos, nu mai aveam piele pe mâini, îmi atârna ca nişte mănuşi căzute. Nu mai vedeam clar. Simţeam că nu mai am nici tot părul pe cap”.

Păturile de lână de la Spitalul Colțea

Șocată, Mariana Oprea n-a realizat imediat ce i s-a întâmplat: „Au venit câteva ambulanţe, personalul din prima nu a vrut să mă ia, fiindcă era deja plină. M-am urcat singură în a doua, aproape cu forţa. Pe drum spre Colţea, în virajele ambulanţei, mă loveam şi începeam să simt o uşoară jenă pe mâini, pe picioare, pe spate. Dar nu era încă durere. Am ajuns la spital, unde au început să îmi taie hainele de pe mine, dar eu tot nu înţelegeam ce se întâmplă. Mă simţeam bine, voiam doar să mă panseze cineva la mâini şi să merg acasă. A venit un doctor, mi-a dat cu o cremă pe faţă, apoi au început să mi se umfle mâinile. Cu cât trecea timpul, cu atât mi se umflau mai mult şi, la un moment dat, nu le-am mai putut folosi. Mi se făcea din ce în ce mai frig. Nu aveau folii speciale, au pus pături de lână pe fiecare dintre noi… În scurt timp am fost transferată de la Colţea la Spitalul Militar, iar afară, în faţa spitalului, erau ai mei. Şi nu înţelegeam de ce nu au nicio reacţie, de ce nu vin la mine. De fapt, ei nu mă recunoşteau”.

Povestea fetei curge mai departe: „Am stat o săptâmână la Spitalul Militar, nu îmi amintesc prea multe, pentru că eram mai tot timpul sedată. Aveam dificultăţi mari în respiraţie, deoarece am avut şi arsuri interioare, plămânii mi-au fost afectaţi. Pe 7 noiembrie am fost tranferată la Viena, la Clinica AKH. M-am trezit acolo după o lună şi jumătate, prin decembrie. Eu mă tot stresam că trebuie să ajung la birou, iar între timp trecuse o lună şi ceva. Ăsta a fost primul şoc pe care l-am avut. Apoi, am constatat că nu puteam să vorbesc, nu puteam să mă mișc… A urmat vestea că toate degetele de la mâna stângă mi-au fost amputate, iar cele de la mâna dreaptă parţial. Am plâns foarte tare, dar, după ce m-am oprit, am realizat că sunt în viaţă, că am scăpat mult prea uşor. Eram curioasă şi îi tot întrebam pe ai mei cum arăt. Ei încercau să mă protejeze, de aia mi-au şi povestit treptat totul. Cred că şocul cel mai mare nu a fost să accept cum trecusem eu prin evenimentul acela, ci faptul că mulţi dintre prietenii mei nu-l trecuseră teferi”.

Proteza bionică, o mână artificială controlată de creier

Secretul acestei proteze inovatoare stă în electrozii care sunt implantați în interiorul nervilor din mâna afectată. Aceștia comunică apoi cu doi senzori atașați de proteză, iar informațiile ajung la creier. „Electrozii sunt extrem de selectivi, în sensul că au contact cu fasciculele minuscule din nervi. Acest aspect este crucial pentru a avea senzatii cât mai aproape de normal”, a explicat Silvestro Micela, profesor universitar. Cu toate că cercetările sunt la început de drum, cercetătorii italieni sunt convinși că mâna bionică va putea fi folosită timp de mai mulți ani, fără ca nervii să fie afectați. Asemenea proteze au însă și prețuri pe măsură, ele variind între 30.000 și 100.000 de euro.



Bani de la violonistul André Rieu

André Rieu vine joi la București, la Gala Caritabilă pentru susținerea victimelor incendiului din „Colectiv”. În cadrul acestui eveniment, marele violonist se va întâlni cu victimele incendiului din clubul Colectiv și va dona profitul realizat din vânzarea DVD-ului „André Rieu live in București”. Materialul muzical a fost lansat în noiembrie 2015, în solidaritate cu tragedia incendiului din „Colectiv”. (Carmen Anghel)

Episod revoltător consumat la Viena. „Doctorii mă amenințau în fiecare zi că mă dau afară din spital”

Cum a fost când s-a privit prima oară în oglindă după șocul trăit la „Colectiv”? „Medicii mi-au zis că am o mască de argint pe cap şi nişte capse prinse pe faţă, tot din argint, şi să nu mă sperii, căci este o fază trecătoare. Pe faţă nu mi-au pus niciun fel de grefă, m-au ajutat să mi se refacă pielea cât mai mult în mod natural. Ştiam că nu mai aveam părul lung… Fratele meu mă tot încuraja, îmi spunea că o să fiu bine. Doamna psiholog de acolo, de la Viena, discutase cu mine, se asigurase că partea estetică nu era atât de importantă pentru mine. Nu a fost o mare tragedie când m-am privit în oglindă, adică nu am fost şocată. Ştiam prin ce trecusem”. La cinci luni de la cea mai urâtă zi din viața ei, Mariana este optimistă: „Nu credeam că pot să îmi revin atât de repede şi să fiu atât de activă. Mă descurc mai greu cu mâinile, dar de la început am încercat să scriu, să desenez, să-mi coordonez mişcările, să mănânc, să mă spăl, să mă îmbrac. Reînvăţ, de 5 luni, aproape tot. Viața mi s-a schimbat cu 180 de grade”.

„Pielea s-a uscat şi nu pot întinde mâinile”

Calvarul nu s-a sfâr șit pentru Mari, așa cum o alintă părinții: „Va trebui să continui kinetoterapia ca până acum, adică zilnic, pentru mobilitatea braţelor. Grefele s-au strâns foarte mult, pielea s-a uscat şi nu pot întinde mâinile complet. În următoarele două- trei luni va trebui să mă întorc pe patul de spital, pentru alte intervenţii chirugicale. Mi-aş dori foarte mult să am o proteză bionică pentru mâna stângă, care nu mai are niciun deget. Chiar dacă intervenţia va fi una grea şi vor trebui să îmi taie jumătate din palmă pentru a o integra, o proteză dintre cele de generaţie nouă poate prelua până la 95% din funcţiile normale ale mâinii. O astfel de proteză ajunge să coste 90.000 de euro”.

Mă emo ționează dorința atât de firească a Marianei, care vorbește mai departe despre implantul de păr, despre scoaterea cicatricelor de pe față, despre protezele de la degete… Optimismul ei este reconfortant: „Mi s-a spus că totul este recuperabil”.

Statul roman întârzia mereu cu plata facturilor

De men ționat că, până acum, statul a decontat toate intervenţiile şi spitalizarea Marianei. Tânăra are însă și motive de îngijoare: „Am înţeles că doar până în august vom mai beneficia de aceste facilităţi, după aceea suntem fiecare pe cont propriu. Eu sunt membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010. În ea suntem doar victime ale incendiului din Colectiv, părinţii noştri şi rude, nimeni din exte rior. Încercăm să strângem fonduri pentru noi, pentru că sunt nişte costuri foarte mari pe care le avem cu bandajele, cremele, medicamentele, tratamentele, intervenţiile reparatorii… Luptăm în continuare şi susţinem crearea unui memorial în Piaţa Bucur, în faţa Fabricii Pionierul, pentru că nu vrem să se uite ceea ce s-a întâmplat”. Mariana Oprea a dezvăluit și un episod revoltător, consumat la spitalul din Viena: „Facturile se plăteau, de fiecare dată, cu întârziere. Medicii veneau zilnic în camera mea şi îmi spuneau că or să mă externeze deoarece statul meu nu a plătit facturile. Pentru mine a fost foarte stresant. Eram pe patul de spital şi eram ameninţată că urma să fiu dată afară. Din câte am înţeles, statul român avea şi datorii mai vechi către acest spital, iar conducerea lui devenise deja sensibilă şi făcea presiuni direct asupra noastră, a pacienţilor”.

Cine vrea s-o ajute pe Mariana, poate dona bani în contul de mai jos: Cont BCR – Oprea Mariana – RO66RNCB0297109441120001 Pentru cine dorește să sprijine și celelalte victime ale incendiului din „Colectiv”, are, mai jos, contul Asociaţiei Colectiv GTG 3010: Cont Raiffeisen – Asociaţia Colectiv GTG 3010- RO97RZBR0000060018485198