Marian Iancu, unul dintre cei mai bogați români ai anilor 2000 și-a pierdut averea odată cu procesul și condamnarea din RAFO-Carom. Fostul proprietar al Poli Timișoara ar dori totuși să investească din nou în fotbal.
Marian Iancu avea o avere de 100 de milioane de euro, potrivit informațiilor din spațiul public din anul 2010. Cu toate acestea, dosarul RAFO-Carom se pare că l-a cam sărăcit pe acesta. Lucru pe care chiar el l-a recunosct în sala de judecată la ultimul termen al procesului. ”Sunt un om falit. Mai am doar 300.000 de mii de euro”.
A spus Iancu în fața magistraților. Cu toate acestea instanța nu s-a arătat impresionată de acest lucru. Drept urmare în 2014, Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru spălare de bani și evaziune fiscală. Și nu doar atât. Din averea lui magistrații l-au obligat să înapoieze 150 de milioane de dolari și 18 milioane de euro, alături de alți doi complici.
În dosar s-a dispus de asemenea confiscarea, de la cei trei a 7 case şi apartamente, 7 terenuri şi 3 maşini. Cert este că nici procesul nu a fost unul ieftin. Drept urmare inclusiv onorariile avocaților l-ar fi sărăcit pe Marian Iancu.
Marian Iancu, sărac, dar cu dorință de investiții în fotbal
După 8 ani de detenție, fostul șef de la Timișoara a ieșit de după gratii. A refuzat să muncească în închisoare pentru a obține zile câștig, drept urmare a ieșit după ce s-a împlinit fracția de 2/3. Iar mai nou dorește să se întoarcă în fotbal. Ba chiar a curtat Rapidul, dar patronul actual i-a explicat că nu e loc de întors.
”Iar al doilea loc unde aş putea investi ar fi Timişoara, care nu are infrastructură. Dorinţa mea e să merg acolo unde m-aș simţi bine, confortabil, cu calitatea şi posibilitatea să dezvolt fotbal. Am o vârstă, au trecut multe evenimente în ultimii 10 ani peste mine şi n-aş mai vrea să fiu captiv la nivel de decizie în fotbal.
Dacă eşti element de decizie într-un club de fotbal de vârf în Liga 1, devii captiv şi n-aş mai putea fi, nu m-ar mai lăsa nervii, nu m-aş mai expune”. A explicat Marian Iancu în luna noiembrie a anului 2023.