MARIAN GODINĂ, PRIMA REACŢIE după ce a picat la Academia de Poliţie. Ce note a obţinut POLIŢISTUL-SCRIITOR

După ce a criticat aspru, felul în care s-a desfăşurat examenul din acest an de la Academia de Poliţie, iată că rezultatele examenului de la Academia de Poliţie nu au fost de bun-augur pentru poliţistul-scriitor. Aşa cum este cunoscut Godină în spaţiul virtual. Acesta, aşa cum anticipa, de altfel, nu a reuşit să obţină note suficient de mari la cele trei materii de examen. Şi, a picat, pentru a cincea oară...

La Limba Română, Godină a obţinut 8.20, iar la Istorie a reuşit să ia nota 7.90. Proba de la Limba Engleză i-a pus însă mari probleme, Godină reuşind să obţină nota 6.70. Per total, media poliţistului-pamfletar este 7.60, însă şansele acestuia de a prinde un loc par a fi minime, ţinând cont că anul trecut, ultima medie de intrare în Academie a fost 8.10.

Reamintim faptul că după admitere, poliţistul a iscat un scandal monstru pe tema examenului, acuzând că baremul de corectare la proba de Istorie avea unele greşeli.

GODINĂ, PRIMUL MESAJ DUPĂ AFIŞAREA REZULTATELOR DE LA ACADEMIA DE POLIŢIE 

Așa cum și-a obișnuit fanii de pe Facebook, polițistul-scriitor a postat un mesaj imediat după afișarea rezultatelor:

"Văd că mulți au înțeles că dau vina pe alții pentru propriul eșec. Eu îmi asum în totalitate greșelile, sunt convins că am picat examenul din cauza mea, dar îmi mențin afirmația că organizarea examenului a fost defectuoasă. Grile greșite, corectări, recorectări, pasări de vinovății etc. Circ. Anii viitori aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple, mai ales că și anul trecut a fost la fel însă nimeni nu a făcut nimic în acest sens. E normal să fiu dezamăgit, în primul rând de mine. Asta pentru că nu m-am dus la examen la ghici, ci pentru că am muncit. Se pare că atât am putut. Felicitări tuturor celor admiși!", a scris Marian Godină.