Cântăreaţa americană Mariah Carey a fost desemnată, ieri, cea mai "poluantă" vedetă, în urma unui sondaj realizat de site-ul specializat în probleme legate de ecologie GreenDaily.com, informează Reuters.
Participanţii la acest sondaj au votat-o din cauza uneia dintre afirmaţiile sale recente, în care a mărturisit că îi cere adeseori antrenorului personal să zboare din Caraibe la New York, pentru a o ajuta să îşi respecte regimul exerciţiilor fizice.
Carey a ocupat prima poziţie a clasamentului, cu 35% din voturi. Pe locul al doilea s-a situat actorul american John Travolta, cu 27% din totalul voturilor, deoarece se deplasează adeseori cu avioanele personale, despre care GreenDaily a scris că emit peste 800 de tone de carbon pe an.
Leonardo DiCaprio s-a clasat pe prima poziţie în clasamentul celor mai ecologiste celebrităţi, cu 36% din voturile exprimate, fiind urmat de Bono, solistul trupei U2.
Sursa: Mediafax