Există frustrări în rândul militarilor români, din cauza veniturilor încasate lunar. Ce schimbări vor fi în 2022 a explicat omul care conduce Direcția generală financiar- contabilă.
Și în rândul militarilor români există o mare nemulțumire legată de venituri, în condițiile în care inflația a crescut foarte mult în ultimul an. Într-un interviu acordat pentru siteul presamil.ro, colonelul Gică Subțirică, șef serviciu în Direcția generală financiar- contabilă, răspunde mai multor întrebări legate de veniturile militarilor.
Care sunt marile nemulțumiri ale militarilor, în ceea ce privește veniturile salariale
„Propuneri din partea noastră au fost, dar singurele majorări acceptate şi aprobate de guvern au fost cele din domeniile învăţământ şi sanitar. Referitor la norma de hrană, aceasta se majorează dacă rata inflaţiei pentru mărfuri alimentare, stabilită de Institutul Naţional de Statistică, depăşeşte 5% faţă de luna în care s-a stabilit ultima valoare.
În prima parte a anului în curs, INS va stabili rata anuală a inflaţiei pe 2021, dar indiferent de nivelul acesteia, cuantumul compensaţiei băneşti se menţine în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2021”, a spus Gică Subțirică.
Oficialul a vorbit și despre modificările ce au fost aduse OUG 130/2021. „Orele suplimentare se compensează doar cu timp liber, dar sunt şi câteva excepţii. A fost nevoie de acestea pentru că, datorită specificului activităţii, sunt situaţii în care personalul MApN trebuie să desfăşoare anumite activităţi. În sistemul militar, nu se lucrează, în mod regulat, în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale.
„Cum se face compensarea în bani”
Personalul care prestează activităţi în aceste zile beneficiază de o majorare de 75% a soldei de funcţie/salariului de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat. Acest drept se acordă conform legislației aferente lunii iunie 2017. Există o procedură, într-o anexă a Ordinului MS nr. 31/2016, în care sunt menţionate activităţile pentru care se poate acorda majorarea.
Compensarea în bani se face însă doar dacă, în termen de 60 de zile, nu a fost posibil să se acorde timp liber. Codul muncii a modificat la 90 de zile termenul în care se poate acorda compensarea orelor suplimentare cu timp liber, dar Legea nr. 153/2017 nu s-a modificat, menţine termenul de 60 de zile.
O altă excepţie care dă dreptul la compensarea orelor suplimentare cu bani o constituie personalul detaşat pentru a desfăşura controlul epidemiologic sau alte activităţi la direcţiile de sănătate publică”, a mai afirmat colonelul, pentru sursa citată.
„Din simulările efectuate la nivelul DGFC a rezultat că este posibil ca soldaţii şi gradaţii profesionişti și personalul civil, care au un nivel al coeficientului de salarizare, prevăzut de lege, apropiat de valoarea 1, şi o vechime în muncă redusă, să beneficieze de plata unei diferenţe până la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată”, a mai precizat oficialul.