IRONIE ŞI UMOR. Interpretul adoră femeile, dar le ironizează obiceiurile în cântecele sale
EVZ: Eşti ironic la adresa femeilor în cântecele tale... Mihai Mărgineanu: Am fost acuzat de multe femei că sunt misogin, dar nu sunt. Un misogin urăşte femeile, mai mult decât se urăsc ele între ele. Dar asta nu mă opreşte să nu râd de micile lor obiceiuri, cum de altfel şi ele râd de ale noastre.
La ce obiceiuri te referi? Sunt câteva care nu lipsesc din comportamentul niciunei femei. Întrebi de 200.000 de ori bărbatul dacă te mai iubeş te. Toate faceţi asta. Dacă nu te iubesc, nu mai stau cu tine, mă duc în altă parte. Aşa că nu mai întreba. La un moment dat te plictiseşti, nu mai ştii ce să răspunzi. Noi cucerim dintr-odată, venim peste sufletul femeii şi l-am cucerit. Voi îl luaţi prin învăluire şi îl cuceriţi bucăţică cu bucăţică, până când, după o anumită vârstă, dacă cedezi, nu mai eşti tu, pentru că te-ai depersonalizat. Şi în momentul acela, ea te părăseşte pentru că nu mai eşti ca la început. Asta se întâmplă frecvent. „S-a trezit cu toată lumea, rochia, altar pe plajă“
„Te iubeşte“ femeile? Da. Şi eu pe ele.
Mai multe sau una singură? Una singură.
Te declarasei, cu ceva timp în urmă, un celibatar convins. Cine sau ce te-a făcut să te răzgândeşti? M-am căsătorit pentru că am doi copii cu aceeaşi femeie şi ajunsesem să avem probleme pentru că nu suntem căsătoriţi. Probleme de ordin administrativ, copiii aveau un nume, mama lor alt nume. E o problemă. Şi-atunci am decis să ne căsătorim la Sfat.
Şi nunta? A fost o surpriză pentru ea, exact aşa cum îşi dorea când era copil, pe plajă la Vama Veche, în picioarele goale. Am zis să sărbătorim evenimentul printr-o sticlă de vin la malul mării, ne-am luat şi copiii cu noi. Acolo erau toţi prietenii noştri, preotul.
Ştia? Habar n-avea. I-am făcut rochia pe care a vrut-o, şi acolo s-a trezit cu toată lumea, rochia, altar pe plajă.... o petrecere senzaţională care a durat trei zile.
Dar tu eşti îndrăgostit de Vama Veche? Nu mai sunt. Pentru mine, Vama Veche este o dragoste uitată de mult. E un loc care mai păstrează o fărâmă dintr-un spirit care era cândva. Libertatea... atâta timp cât eu am luat amendă în Vama Veche pentru disturbarea liniştii publice, deşi nu făceam nimic ieşit din comun... Acolo venea un anumit tip de oameni, se asculta un anumit tip de muzică şi era un anumit tip de distracţie. Odihnă chiar.
„Tu cânţi, mă, aia?“
Cum te-ai lansat? Un prieten m-a ajutat, într-un fel forţat. M-a trimis la un studio de înregistrări, să tragem un disc pentru noi, să-l avem la petreceri. El e mare amator de karaoke şi voia să le cânte şi când nu sunt eu de faţă. Uşor, uşor s-a făcut discul. Un alt prieten a băgat-o pe net, cântecul a început să facă înconjurul ţării. Nimeni nu ştia cine cântă, inclusiv Huidu care mă cunoştea de foarte mult timp şi ascultase „Gore din Chitila“ cântat de mine. M-a sunat într-o dimineaţă, era la radio: „Tu cânţi, mă, aia?“. Şi m-a băgat în direct. A doua zi am fost la el la emisiune, am tras-o pe sticlă şi din momentul ăla am început toată nebunia.
Primul concert? A însemnat două cântece în Cafe Deko. Prietenii mei, care făceau stand-up comedy, mi-au spus, într-o seară, că ar trebui să cânt şi eu două cântece, ceea ce am şi făcut. Reacţia a fost extraordinară, m-am speriat.
Cea mai grea cântare? La Festivalul Berii, acum doi ani, când am cântat după Paraziţii. Eu nu trebuia să cânt. E greu să cânte cineva după ei. Cheloo m-a încurajat ceva la modul: „Dacă nu era vorba de tine să cânţi după noi, nu mai cântam“. M-am dus spectator acolo. M-am întâlnit cu directorul festivalului, care mi-a zis: „Tu de ce nu eşti pe scenă acum?“. „Pentru că nu m-a invitat nimeni la acest festival de bere.“ „O să cânţi pentru că vreau eu.“ Am vrut să intru înainte, dar n-a vrut. A fost incredibil.
Muzica rămâne doar un hobby? Aşa trebuie să fie. Este meserie în momentul în care ai devenit produs. Atâta timp cât o păstrezi ca hobby, să nu crezi că nu se câştigă bani din muzică. Se câştigă foarte mult, cine spune că nu e aşa ori minte de îngheaţă apele, ori n-are succes. În momentul în care începi să câştigi bani, trebuie să-i dai ceva spectatorului. Eşti plătit să cânţi şi trebuie să-l faci pe spectatorul din faţa ta ori să plângă, ori să râdă. Altfel, degeaba te apuci de treabă. Eu îi fac să şi râdă, să şi plângă.
Nu crezi că Mihai Mărgineanu este un brand şi implicit un produs? Ba da. Încerc să mă ţin cât mai departe de produs şi să nu respect nicio regulă a pieţei muzicale, pe care în mare parte o detest datorită oamenilor care sunt în spatele industriei muzicale. Ei compară un artist cu o pastă de dinţi. N-au nicio legătură.
Înainte cântai pentru prieteni. Acum pentru cine o faci? -am un public-ţintă. Eu cânt pentru că îmi place şi, la un moment dat, dacă îmi place ceea ce transmit, trece de cravată, „scorţoşenie“, de orice. Trebuie să fie ceva normal şi foarte natural.
Care crezi că este explicaţia că melodiile pe care le cânţi au prins atât de bine? N-am niciuna. Eu mă mir de trei ani.
„Şi eu am porcăriile mele în cap“
În ce cântece de-ale tale te regăseşti? Sunt multe, chiar şi alea în care fac mişto de bărbaţi. Şi eu am porcăriile mele în cap, cum mulţi le avem, dar măcar recunosc. Râd de mine, de ce să n-o fac? Decât să o facă alţii, mai bine o fac eu. Mă regăsesc în „Mai ştii?“, în cântecul pe care l-am făcut pentru copilul meu, „Pentru Tudor“, în „Vino, iubita mea“.
Textele cine le scrie? Le culeg din folclor şi le adaptez pentru ascultătorul modern. Nu pot să mai vorbesc despre marchidan, când nu mai ştie nimeni ce înseamnă.
Cine a scris „Mă iubeşte femeile“? Din cele spuse de dna Stela Popescu la o emisiune la care am participat, acest cântec e făcut de un actor italian evreu, după ’48, la Teatrul „Constantin Tănase“. Din cântecul vechi se păstrează doar „Mă iubeşte femeile“. Avea şi o părere bună despre el, avea succes la femei, chiar dacă era urât cu spume.
"Pentru mine, Vama Veche este o dragoste uitată de mult. E un loc care mai păstrează o fărâmă dintr-un spirit care era cândva. Acolo venea un anumit tip de oameni (...)"
NEGOŢ
„Am şcoli înalte“
Dacă ai compune un imn al românilor, cum ar suna el? Sunt atâtea tipuri de români, încât este greu să compui un imn care să-i caracterizeze pe toţi.
„Deşteaptă-te, române!“ se potriveşte? Nu ştiu. În momentul în care începi cu „Deşteaptă-te, române!“, se presupune că românii sunt proşti. „Din somnul cel de moarte“, deci noi am dormit şi nu din cauza noastră, ci a „barbarilor de tirani“. Noi niciodată nu suntem de vină cu nimic, dăm vina pe alţii. E o trăsătură naţională.
Ce părere ai despre implicarea artiştilor în politică? Foarte bine că se implică. Nu înseamnă că dacă e artist nu are discernământ sau nu e în stare să conducă, să aibă idei, charismă. La vechii greci, senatorii erau obligaţi să înveţe să cânte la un instrument. Într-un fel erau artişti.
Cum ar fi arătat campania ta, dacă ai fi candidat? Nu ştiu dacă neapărat aş fi fost original. Ăştia care n-au fost originali sau au cumpărat voturi au câştigat, mare parte dintre ei. Probabil că ar fi venit mulţi prieteni de-ai mei să mă susţină, prieteni cunoscuţi publicului larg. Asta ar fi însemnat originalitatea de care puteam eu să dau dovadă.
Unde ai copilărit? În Bucureşti, în Pantelimon.
Este ca în cântecele hip-hop, „după blocurile gri“? Nu. Depinde unde te afli. Poţi să trăieşti ca în cântecele B.U.G. Mafia sau poţi să trăieşti absolut normal, ca în cântecele mele. Eu am avut o viaţă frumoasă în Pantelimon, fără scandaluri.
Ce amintiri ai din copilărie? Mie nu-mi plac nostalgicii deloc. Mă gândesc cu bucurie la trecut.
Ai vândut mult spaţiu publicitar în ziar? Am şcoli înalte de vânzări. Să fii vânzător este o meserie.
Te-ai mai întoarce? Niciodată, deşi asta fac şi acum. Consider că am depăşit momentul.
Ce cadouri oferi de Sărbători? Sunt dezastru, nu mă pricep. Mie îmi place să fac surprize. De exemplu, am luat-o pe iubita mea şi am dus-o două zile la Paris.
"Andreea a zis că nu vrea să se căsătorească cu mine pentru că nu sunt de încredere, aşa a zis iniţial. După doi copii, tot avem o problemă cu asta"
CV
„O poezie de contracte era personajul meu“
> Mihai Mărgineanu s-a născut pe 2 octombrie 1969, la Bucureşti.
> A absolvit Liceul de electronică industrială, apoi Academia Română de Management şi Universitatea Tehnică de Construcţii, Facultatea de Instalaţii.
„Am făcut o facultate privată, de management, pe care am terminat-o. Pentru că aveam complexul facultăţii particulare, am dat la stat şi am intrat la Universitatea Tehnologică de Construcţii, Secţia instalaţii. M-am oprit pentru că nu mai aveam timp şi pentru că este grea. Întâmplarea face să lucrez în domeniu, să fiu constructor“.
> Între 1999-2001, a lucrat în publicitate, la Departamentul vânzări.
> Din 2002, are o firmă de import materiale de construcţii.
> A jucat în serialul de televiziune „Clanul Sprânceană“. „O poezie de contracte era personajul meu“, spune Mihai Mărgineanu.
> S-a lansat în muzică în anul 2005, chiar de ziua lui. A lansat albumul „Gore din Chitila“.
> Este căsătorit şi are doi copii, Tudor şi Alexandra.