Andreea Esca a amenajat un completx rustic în județul Sibiu, iar afacerea aduce profit. Are mai mereu clienți, iar cazarea este de 700 de lei pe noapte. Vedeta a mai investiti în imobiliare, dar și într-o companie de cosmetice de lux.
Andreea Esca deține o proprietate idilică în localitatea Porumbacu de Sus din județul Sibiu, zonă care a devenit în ultimii ani o mare atracție turistică. Mii de oameni vin în zonă pentru a vedea Casa de lut, dar și Povestea Calendarului inaugurată în vara lui 2021. Astfel că unitățile de cazare din zonă au de câștigat.
Afacere de succes
Oberwood, proprietatea Andreei Esca, a fost deschisă în urmă cu doi ani. Într-o zonă superbă, cu aer curat, vedeta deține mai multe căsuțe de oaspeți în stil țărănesc și nu duce lipsă de clienți. Cei care vor să se relaxeze pot să bea cafeaua de dimineață chiar de marginea unui pârău afllat pe proprietate. Dincolo de aspectul rustic, căsuțele au toate facilitățile necesare. Cazarea însă este destul de scumpă, 700 de lei pe noapte.
„În luna februarie este închis. Pentru martie, dacă doriți, se poate face rezervare. Costă 700 de lei pe noapte, fără mic dejun. Aveți unde să vă pregătiți mâncarea, căsuțele sunt dotate cu toate facilitățile”, au răspuns angajații unității de cazare la Oberwood, citați de Fanatik.
Andreea Esca și soțul ei par să aibă fler în afaceri. Proprietarea din Sibiu nu este singura investiție imobiliară. Cei doi au investit și la Cluj, unde dețin mai multe proprietăți pe care le închiriază. Tot la Cluj, urmează să construiască și un hotel de lux.
Proprietăți și în București
Andreea Esca mai deține și mai multe vile în București, care valorează sute de mii de euro. La toate acestea se adaugă și firma pe care o are și se ocupă de activități de producție cinematografică, video și programe de televiziune și care, ani la rândul, a adus profituri uriașe în conturile familiei, mai scrie sursa citată.
În plus, vedeta are o afacere serioasă în domeniul cosmeticelor de lux. Compania aduce și ea profit, cifra de afaceri înregistrată fiind de zeci de milioane de lei.
Dacă în ceea ce privește afacerile, totul este la vedere, mulți fani ai vedetei și nu numai ar mai vrea să afle un lucru. Care este salariul Andreei Esca de la ProTV. Acesta pare a fi un secret bine ținut în ultimele două decenii. Deși au existat de-a lungul timpului speculații, suma nu a fost niciodată dezvăluită.