Marea transformare a Ioanei Ginghină după divorț. A luat o decizie radicală

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol au decis să meargă pe drumuri separate, după o căsnicie de doisprezece ani.

Deşi cei doi au divorţat, Ioana nu şi-a şters pozele de pe reţelele de socializare, în care apare alături de Alexandru Papadopol.

Actriţa a explicat motivul pentru care a ales să facă acest lucru. „Nu de puține ori am zâmbit la amintirile din anii trecuți cu care mă surprinde Facebook-ul. Însă în ultimul an, aproape fiecare poză era un cuțit în inimă. Indiferent că eram singură sau cu familia, îmi aminteam acele timpuri și involuntar îmi dădeau lacrimile. Prietenii mi-au spus să mă apuc să șterg acele poze, pentru a mă scuti de această “suferința”. Se pare că există și o aplicație pentru asta. O aplicație care îți scoate persoanele nedorite din pozele de pe on-line și de pe telefon, notează cancan.ro.

Însă eu am ales să mă vindec.Ei bine, da, am avut dreptate, căci în ultimul timp pot să privesc acele poze și să zâmbesc, ba mai mult să mă bucur că nu le-am șters și că au rămas acolo să-mi amintească de vremuri frumoase și calde care la acel moment m-au făcut fericită. (…) Mă bucur că nu am șters nicio poză, nici de pe Facebook și nici din telefon. Acum pot să mă bucur în continuare de ele, să-mi spun : “Ce frumoasă este viața ta, Ioana!””, a scris Ioana Ginghină.

 

A slăbit 10 kg după divorț

Ioana Ginghină a demonstrat, încă o dată dacă mai era nevoie, că există viață și după divorț! Vedeta a început să facă sport, să meargă la saloane de înfrumuseţare și la sala de fitness, să mănânce sănătos şi să aibă mai multă grijă de ea. Astfel a reușit să dea jos nu mai puțin de 10 kilograme, notează cancan.

“Eu mă simţeam bine şi înainte. Nici atunci nu eram vreo complexată. Am avut nişte probleme. Mi-am dorit să slăbesc. Nu mă simţeam rău, deci nu a fost o chestie: vreau să slăbesc acum! Eu mănânc sănătos ca să mă menţin tânără ,nu slabă. Încerc să nu mănânc zahăr, l-am eliminat aproape de tot, nu mănânc carne de doi ani, nu mai mănânc nici pâine, paste mai rar.

Vinerea încerc să ţin detox, să beau numai lichide. Sunt mult mai bine, mult mai energică. Eu nu mă mai îngraş de sărbători. Sunt sarmale foarte bune cu nucă, cu hrişcă. Eu nu prea mai gătesc. Fetiţa mea mănâncă în oraş în timpul zilei, că vine la mine la birou, iar seara mai mâncăm acasă, o supă cremă, o mămăliguţă cu brânză. D-astea. Înainte găteam felul unu, felul doi. Acum nu mă mai încadrez la gătit„, a povestit Ioana Ginghină potrivit okmagazine.ro.