Sub stricta supraveghere a gardienilor, 15 foşti şi actuali deţinuţi îşi joacă propriile roluri în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”.
Un fost CAP de pe lângă Cernavodă s-a înviorat brusc acum vreo două săptămâni, când în fostele magazii cu lăzi de caise au răsărit birouri, mese de cantină, termosuri de cafea, şerveţele, laptopuri şi gratii la ferestre. Din curte intră şi ies maşini cu deţinuţi, maşini cu mâncare, maşini cu echipament. Timp de o lună, aici se filmează primul lungmetraj al regizorului Florin Şerban, „Eu când vreau să fluier, fluier” – „titlul e ciudat. Să mor eu de nu e ciudat. Adică, el când vrea să fie coco, e coco. Nu mi se pare. Nu e aşa în realitate. Şi de asta nu-mi place”, le-ar zice Lipoveanu, deţinutul 1 în film.
Împreună cu tovarăşii săi de la Penitenciarele de minori şi tineri din Craiova şi Tichileşti - selectaţi de regizor după un curs de actorie - Lipoveanu se distrează binişor când filmează şi se plictiseşte de moarte când nu. Aşa că mai mimează un kickboxing cu băieţii, mai zice un banc, mai face roata, mai doarme un pic la soare. Atâta doar, să nu enerveze gardienii, şi ei când toropiţi de soare, când bătuţi de un vânt tăios.
„Momentele frumoase, tot eu cu hoţii mei mi le-am făcut”
Cât durează filmările, cei 12 deţinuţi încă închişi simt pe propia piele asprimea renumitului Penitenciar de maximă siguranţă de la Poarta Albă („la Craiova e parfum!”, are o revelaţie unul dintre ei). Cei cinci gardieni care-i păzesc zilnic au parte de cele mai calde „binecuvântări”, scrâşnite printre dinţi, când se întorc cu spatele. Ceilalţi trei, eliberaţi recent, se bucură de libertăţi supreme: se plimbă pe unde vor şi vorbesc la telefon. Unul dintre ei, poreclit deja Telefon (Soare în film, personajul negativ) şi-a găsit un interlocutor cu care petrece câte 16 ore neîntrerupt.
Veşnicul război mocnit gardieni - deţinuţi abia a început însă aici. Prima victimă a căzut Mongolu, personaj-cheie în film şi „jupân” la Tichileşti. Pedeapsa i-a fost prelungită cu 10 luni, după ce a înjurat un gardian, abatere care se adăugase altora, adunate la dosar. Urma să scape de puşcărie peste două săptămâni. „Aici am venit să fac film, nu puşcărie mai multă. Am făcut 3 ani, mi-ajunge, am căzut de la 16 ani la puşcărie.
N-a fost nimic grav, aşa a spus gardianul, că l-am înjurat. Dar nu l-am înjurat, m-am înjurat singur de mamă. Nu pot să spun că am fost cuminte, am avut şase rapoarte, dar am plătit deja pentru ele. Asta e, noi suntem la mâna lor, n-avem ce să facem”, îşi varsă furia. „Momentele frumoase, tot eu cu hoţii mei mi le-am făcut. Stau de vorbă cu dvs, aici, parcă uit de puşcărie, şi când ies afară aud «Hai, dă-i drumul!», şi iar îmi amintesc”, spune Mongolu, poreclit Blondu în film.
„Nu merită să evadezi”
Şi dacă gardienii s-ar duce cu toţii, din senin, la o cafea şi i-ar face uitaţi pe deţinuţi în curte, nici unul n-ar fugi de acolo, spun ei, deşi gândul i-ar fulgera o clipă. Ce face protagonistul filmului, Silviu, din dragoste pentru o tânără studentă, li se pare prostie curată. „Câţi n-au evadat! E uşor să evadezi, dar e greu să ai curaj. Oricâtă pază ar fi, dacă vrei să fugi, fugi, numa curajul ăla să-l ai. Dar nu merită. Pentru o săptămână de libertate, iei cinci ani în plus”, zice Mititelu, alias Finu, închis pentru omor deosebit de grav la 15 ani şi eliberat în februarie, după 3 ani şi 10 luni, de la Tichileşti. Patru dintre cei 15 au fost condamnaţi, de altfel, pentru aceeaşi faptă. Cam tot atâţia au deja copii acasă şi neveste care-i aşteaptă, deşi nici unul nu trece de 21 de ani.
Papan, alias Ursu în film - al doilea personaj ca importanţă, în rolul unui surdomut - are o fetiţă de 2 ani şi 8 luni, Monica. Ce face aici, la filmări, i se pare o joacă, el se va întoarce acasă să-şi întreţină familia. „Cu filmul am ieşit mai mult pentru asta, să-mi mai scadă din pedeapsă. Mi-a spus regizorul că mai am şanse să mai joc, dar eu o consider o joacă, o pierdere de timp”. Nu-i place deloc că l-au tuns zero, aşa că poartă căciulă. „M-au tuns de 2-3 ori şi asta nu mi-a plăcut. Şi chel.Tocmai ce crescuse şi m-au tuns de dimineaţă”. Limbajul prin semne l-a învăţat pentru părinţii săi, surdomuţi.
Guţă: „Cânt orice, nu contează”
Giani Versace însă tocmai a realizat că viaţa de actor e frumoasă rău, chiar dacă te mai plictiseşti. „Nu vreau să jignesc pe mine, dar la noi la Craiova, când s-a făcut castingul, mă uitam şi eu în jurul meu, la ce face unul, ce face altul. Când a venit tabelul, eu mă gândeam: sunt acolo. Şi eram acolo”, zice Jamir, poreclit Versace tocmai pentru că are în dulap numai haine de firmă. Personajul lui e un fel de Don Juan de puşcărie. „Mă cheamă 26. Mi-a zis domn Florin de la ce vine, dar nu pot să vă zic, că e cam jenant. Am înţeles că personajul 26 are în film un penis de 26”, râde puţin ruşinat. Dacă ar fi să se facă actori, i-ar plăcea să fie Wesley Snipes ori William Levy, „cel mai frumos actor spaniol sau ce naţie o fi el” din „Iubire cu chip rebel”. Şi pe el îl aşteaptă o fetiţă de 8 luni, ca şi pe Guţă (cu rolul Avocatu), care are deja un băiat de 1 an jumate, Armando. Ciprian, zis Guţă, e trubadurul grupului, şi în film, şi în viaţa reală. Cântă şi iar cântă. „Cânt orice, nu contează. Şi manele, şi hip-hop, şi rockere. Şi inventate de mine şi auzite de la alţii. În film, am cântat una de puşcărie, de Copilu de Aur, şi una „Singurătate” de Guţă”.
Scena de la spălător
Parcă se mai înseninează şi gardienii când cântă Guţă. Astăzi, de Sf. Gheorghe, se simt răzbunaţi pentru cele câteva ore în plus pe zi pe care le petrec la serviciu. Deşi soarele încă stă pe cer, la apus, e un vânt rece de-ţi taie răsuflarea, echipa s-a vârât în geci de fâş, gardienii stau lângă pereţi, să se ferească de curent. Pe această vreme vrăjmaşă se filmează o scenă de-a dreptul „sadică”: veniţi de la munca din livadă, deţinuţii se spală afară, la două jgheaburi lungi, cu robinete vechi. Ca orice scenă, nu iese din prima, aşa că se trag duble. La finalul fiecăreia, băieţii răcnesc, apucă disperaţi prosoapele şi râd (a doua zi, unii o decretau drept cea mai frumoasă zi la filmări). De pe margine, gardienii trăiesc o satisfacţie enormă, râd de se prăpădesc. „Dacă le-am face noi una ca asta, ne-ar trimite la Haga, la CEDO, la naiba ştie. Ne-ar da afară, ne-ar desfiinţa puşcăria, am rămâne fără obiectul muncii”, comentează doi dintre ei şi nu se pot opri din râs. Un al treilea îl ţinteşte încruntat pe un deţinut care-şi exersează muşchii tatuaţi şi nu-şi mai poate reţine indignarea: „Uitaţi unde stau accizele noastre, în muşchii aluia!”.
DIFICULTĂŢI
Două zile de filmare, o zi în minus la închisoare
Pe lângă detaliile birocratice legate de mutarea temporară a deţinuţilor la Poarta Albă, pentru a putea fi aduşi în fiecare dimineaţă la filmări, echipa e nevoită să gestioneze conflictele care apar între băieţi şi gardieni. „Noi ne-am bucurat de foarte mult sprijin din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru că e o situaţie puţin ieşită din comun. Să aduci 14 deţinuţi, patru cu omor deosebit de grav, nu e chiar simplu”, explică Florin Şerban, care s-a angajat, de la debut, într-o producţie extrem de ambiţioasă. „Faptul că ei sunt în penitenciar şi că sunt la Poarta Albă - gardienii nu-i cunosc, nici ei pe gardieni - le îngreunează tuturor situaţia. Însă chiar dacă este o situaţie inedită atât pentru gardieni cât şi pentru deţinuţi, datorită sprijinului ANP-ului şi al conducerii penitenciarului Poarta Albă, toate greutăţile care s-au ivit pe timpul filmărilor au fost depăşite şi până acum am reuşit să realizam tot ce ne-am propus”, adaugă producătorul Daniel Mitulescu. Teoretic, filmările înseamnă pentru băieţi şi o ocazie de a-şi reduce pedeapsa: două zile pe platou echivalează cu o zi mai puţin în închisoare.
IMPROVIZAŢIE
„Dacă trebuie să-i spună unuia că e bulangiu, ei o spun, dar în cuvintele lor”
„Băieţii ăştia, dacă poţi să-i tratezi normal şi să faci abstracţie de pedepsele lor - pentru că unii au făcut nişte lucruri îngrozitoare – se deschid într-un fel cum nu se deschid cei din afară”, spune regizorul Florin Şerban. „Eu când vreau să fluier, fluier” are un scenariu co-scris de Cătălin Mitulescu şi Şerban (absolvent al UNATC şi Columbia University), după o piesă de Andreea Vălean. În paralel, regizoarea Ivana Mladevic va realiza un documentar despre vieţile unora dintre deţinuţi, după eliberare, numit „Lumea în pătrăţele”. Ambele filme, produse de Strada Film, vor fi lansate cel mai probabil toamna aceasta.
„Sunt ca un fel de Don Juan”
Florin Şerban şi-a ales actorii după un casting de 6 luni şi un curs de actorie la penitenciarele din Craiova şi Tichileşti. Singurul deţinut din film care nu şi-a jucat propriul rol, dar şi-a învăţat partitura, e actorul din rolul principal, George Piştereanu, elev în clasa a XII-a, la actorie, la Liceul „Dinu Lipatti” din Bucureşti. „E un rol care implică mult mai mult decât naturaleţe. Deţinuţii adevăraţi de aici au personalităţi suficient de puternice încât să rămână ei înşişi. Iar eu i-am distribuit pe rolurile lor, fiindcă au o ierarhie foarte bine stabilită în penitenciar. Ierarhia din viaţa reală se păstrează şi în film”, explică Şerban.
Lor le-a dat şi libertatea de-a improviza: „Nici unul nu ştie scenariul. Eu le dau ideea, eventual fraza de început şi ei improvizează, câteodată total. Dacă trebuie să-i spună unuia că e bulangiu, ei o spun, dar în cuvintele lor. Unii dintre ei nu ştiu să citească. Însă mulţi dintre ei sunt foarte inteligenţi. Sunt foarte buni politicieni. Mie îmi spun ceva, ţie altceva. Sunt ca un fel de Don Juan, se adaptează în funcţie de ce vrea femeia de la ei: dacă vrea gentilom, e gentilom, dacă vrea măgar, e măgar”, îi descrie regizorul.
George şi-a făcut bine lecţiile despre viaţa la puşcărie: „Au o ierarhie acolo: sunt lăchiţi, cei mai jos, urmează sclavi, bulangii, nepoţi, săgeţi şi jupâni, poate mai sunt câteva categorii pe la mijloc, dar cam asta e, în mare”. Cât despre personajul său, Silviu, el e fără îndoială dintre cei şmecheri. „Personajul meu, dacă ar merge în altă puşcărie, s-ar strânge toţi – când cineva e nou, toţi îl primesc să vadă cine e, cum e, cât de şmecher, de inteligent, de prost e, să-l claseze undeva, deşi mai toţi îşi iau bătaie – sigur nu şi-ar lua bătaie şi sigur s-ar împrieteni cu jupânul”, spune actorul, care debutează cu acest rol în film. De prima partitură importantă are parte şi Ada Condeescu, studentă în anul III la UNATC, în rolul fetei de care se îndrăgosteşte protagonistul şi pentru care evadează. Alături de ei joacă Mihai Constantin, Clara Vodă şi micul Marian Bratu, protagonistul din „Lampa cu căciulă”.