Armata siriană susține că a preluat controlul la Homs. Rebelii: Am decis o retragere tactică

Armata siriană susține că a preluat controlul la Homs. Rebelii: Am decis o retragere tactică

Armata siriană a preluat controlul asupra cartierului Baba Amr din oraşul rebel Homs, încercuit de 26 de zile de forţe proguvernamentale, au declarat surse ale serviciilor de securitate locale. Pe de altă parte, şeful rebelilor sirieni, colonelul Riad Assaad, a anunţat o retragere ”tactică” a combatanţilor din respectivul cartier.

UPDATE. După cum relatează BBC, citând surse siriene, militarii au lichidat ultimele enclave ale rezistenţei şi au preluat ”în totalitate controlul asupra Baba Amr”. Guvernul a promis încă de ieri că va”'curăţa” zona de rebeli înarmaţi. Marea Britanie anunțase anterior că își închide ambasada în Siria şi îşi retrage întreg personalul diplomatic, ca urmare a agravării situaţiei securi ”Deteriorarea situaţiei securităţii la Damasc pune în pericol personalul şi incinta în care se află”, a afirmat William Hague. Marea Britanie și-a redus anterior numărul personalului diplomatic la Damasc şi mai puţin de 10 persoane lucrau în ambasadă înainte de anunţul ministrului de externe. Și Elveţia şi-a închis provizoriu ambasada de la Damasc, începând de ieri, din motive de securitate, în contextul continuării violenţelor în Siria.

Ministerul sirian al Afacerilor externe a precizat că este ”gata să discute data” unei vizite în Siria a șefului operațiunilor umanitare ale ONU, afirmând că data propusă anterior nu a convenit regimului sirian.

Cel puţin 7.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările violente care au însoţit mişcarea populară declanşată acum aproape un an împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, conform ONU.

Ne puteți urmări și pe Google News