Marea Britanie a primit sâmbătă 300 de ventilatoare din China. Iar altele vor fi produse în curând de o companie în domeniul industriei aerospaţiale, a declarat ministrul Michael Gove.
O echipă de la University College London care lucrează cu Mercedes Benz a produs un nou ventilator non-invaziv, care a fost aprobat clinic, a mai anunţţat Gove, într-o conferință de presă astăzi.
''Am cumpărat ventilatoare de la parteneri din străinătate, între care Germania şi Elveţia, şi astăzi au sosit 300 de noi ventilatoare din China, aş dori să mulţumesc guvernului chinez", a spus ministrul britanic în cadrul unei conferinţe de presă.
Michael Gove a spus că primele dispozitive comandate de la compania de dispozitive medicale cu sediul în Oxford vor începe să ajungă în spitale săptămâna viitoare, livrate de Ministerul Apărării, notează Daily Mail.