Mare fotbalist român, escapadă cu nevasta unui polițist. A fost sunat de soțul gelos

„Generația de Aur”. Sursa Foto: Facebook

Ilie Dumitrescu, unul dintre cei mai de seamă componenți ai "generației de aur" a fotbalului românesc, împlinește astăzi 56 de ani. A avut o contribuție decisivă în campania tricolorilor de la Campionatul Mondial din Statele Unite, din 1994, când România a fost atât de aproape de o semifinală istorică împotriva Braziliei. Dar Ilie a fost în prim-planul presei nu numai datoriltă realizărilor fotbalistice.

Una dintre cele mai picante povești legate de Ilie Dumitrescu s-a petrecut pe vremea când evolua în Anglia, la Tottenham, unde s-a transferat după Mondialul din 1994.

Asul lui Tottenham

Șeptarul naționalei a intrat în atenția tabloidelor britanice pentru un episod petrecut în afara gazonului. Internaționalul român a avut o escapadă cu nevasta unui poliţist din Londra.

„Am creat valuri atunci în Anglia, când am apărut cu soţia cuiva, aveam o aventură. Am apărut pe prima pagină în News of The World", a povestit Ilie Dumitrescu pentru gsp.

„Au scris atunci «Asul lui Tottenham». Ha, ha, ha! Când am intrat în vestiar a doua zi, toţi au început să mă aplaude.

Nu era o chestie care să afecteze imaginea clubului sau ceva rău pentru echipă", a rememorat Ilie Dumitrescu.

Ilie Dumitrescu. Sursa foto: Instagram

Aplaudat în vestiar

Tricolorul a admis că a fost copleșit de frumusețea femeii.

"N-a fost nimic inventat pentru că s-a întâmplat. N-am fost combinat, doar am ieșit cu ea. Era o tipă deosebită. Arăta foarte bine. Superbine tipa! Era o combinație reușită. Era o creolă superbă. Chiar s-a întâmplat", a mai declarat Ilie Dumitrescu.

Interesantă a fost și reacția vestiarului, care l-a aplaudat după ce totul a ieșit la iveală.

"Am intrat în vestiar după chestia asta și toată lumea m-a aplaudat. M-au apreciat. Era o glumă între noi. Cum să neg așa ceva? S-a întâmplat", a povestit el.

A fost sunat de soțul gelos

În cele din urmă, Ilie Dumitrescu a fost sunat de polițistul londonez, soțul femeii, care l-a somat să o lase în pace.

"Era nevasta unui polițist, dar nu era șeful poliției din Londra. Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi». Avea telefonul meu și m-a sunat, iar din momentul ăla n-am mai deranjat-o, n-am mai sunat-o niciodată", a spus fotbalistul.

Ilie Dumitrescu a jucat de 62 de ori la naționala României, pentru care a marcat 20 goluri.

La Tottenham a avut 18 apariții și a înscris de 4 ori.