Mare atenție! Se dau amenzi grele și închisoare. Mulți români fac asta toamna

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Garda de Mediu a anunțat că toți românii care își ard frunzele din gospodărie vor avea parte de amenzi colosale! Această acțiune este ilegală și afectează natura.

Arderea frunzelor din curte este o acțiune foarte întâlnită în România. Inspectorii de mediul au făcut apel la populație, această activitate este foarte toxică pentru oamenii din jur.

Amenzi colosale

Arderea frunzelor este interzisa! Cei care încalcă legislația rișca amenzi de până la 20 000 RON! Bineînţeles, nu avem voie să dăm foc nici vreascurilor ori altor resturi vegetale”, a transmis Garda de Mediu pe Facebook.

Garda de mediu a mărturisit că „se impune, astfel, obligativitatea de a face selectarea deșeurilor nepericuloase compostabile, prin reciclarea/valorificarea acestora folosind opțiunea de compostare/digestie anaerobă, în vederea protejării sănătății umane și a mediului înconjurător”.

Dacă oamenii ard deșeuri periculoase, fapta se poate încadra la infracțiune și pedepsi cu închisoare de la 3 la 5 ani, potrivit legii nr. 211, art. 63 — inclusiv pentru persoane fizice.

O acțiune extrem de toxică

În timp ce sunt arse, frunzele eliberează substanțe chimice sub forma unor compuși extrem de toxici pentru organismul uman și natură. Iată ce se întâmplă în timpul acțiunii: plasticul ars emană, printre altele, dioxine: unele dintre cele mai periculoase substanțe generate de om prin activități precum arderea deșeurilor din PVC.

Cercetătorii au demonstrat că arderea deșeurilor favorizează cancerul, problemele de imunitate și reproductive, dar și alte afecțiuni. Nu au gust sau miros, iar marea problemă este că sunt bioacumulative, așa că sunt stocate în organism pe termen foarte lung, după ce intră în corp prin inhalare/ingestie directă, sau prin consumul de carne, lapte, ouă de la animale contaminate. Nu iți dai seama când intră în organism, dar consecințele pot fi fatale.

Adulții pot transmite substanțele toxice tinerilor, iar gravidele pot naște micuți cu afecțiuni grave, potrivit România TV.