Marcel Pavel şi FRF, amendaţi pentru "reinterpretarea" imnului naţional. EBA pe Twitter: Nu are respect. Ce notă a luat la BAC?

Marcel Pavel şi FRF, amendaţi pentru "reinterpretarea" imnului naţional. EBA pe Twitter: Nu are respect. Ce notă a luat la BAC?

Invitat de Federaţia Română de Fotbal să cânte imnul naţional înaintea partidei România -Franţa, solistul Marcel Pavel a încurcat versurile celei de-a doua strofe din "Deşteaptă-te, române!". Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaie a declarat, pentru EVZ, că va amenda Federaţia, dar şi pe artist, cu câte 5.000 de lei. Elena Băsescu, mezina preşedintelui, l-a acuzat pe artist, pe Twitter, că nu are pic de respect faţă de valorile naţionale, precum imnul de stat, şi nu are habar să facă diferenţa între Împăratul Traian şi Preşedintele Traian.

UPDATE 14:59. Cântăreţul Marcel Pavel a luat Bacalaureatul la 46 de ani, în urmă cu doar 5 ani. În mod normal, dacă luăm în considerare vârsta medie pe care o au cei care dau bacalaureatul, pentru nota 10 pe care a luat-o la proba de limba şi literatura română, artistul a trebuit să înveţe 28 de ani. UPDATE 14:45. Marcel Pavel ar trebui să dea încă o dată BAC-ul, sugerează pe contul său de Twitter, mezina preşedintelui, eurodeputata Elena Băsescu, indignată de modul în care cântăreţul a ciuntit, în seara meciului România-Franţa, Imnul naţional.

"Trist că există persoane care nu ştiu diferenţa dintre Împăratul Traian şi Preşedintele Traian Băsescu. Ce nota a luat la BAC Marcel Pavel?? Este incredibil cum unii nu mai au respect nici măcar pentru Imnul de Stat!!!!", susţine EBA. "Îl voi amenda pe cântăreţ şi Federaţia cu câte 5.000 de lei, pentru că, prin încalcarea legii, imnul naţional a fost intonat altfel decât în lege. Dacă noi, în ţară, nu ne respectăm valorile naţionale, atunci să nu ne surprindă că nu suntem respectaţi la competiţiile sportive internaţionale. Drapelul, imnul şi stema sunt emblemele statului român, de la respectarea cărora nu avem voie să abdicăm, nici moral, nici legal", a explicat Atănăsoaei. În replică, artistul spune că a făcut modificările cu acordul Federaţiei.   Invitat, prin telefon, la Realitatea TV, cântăreţul a negat că ar fi încurcat strofele şi a dat o explicaţie halucinantă. El a spus că la finalul strofei a doua a impovizat puţin, reluând "îndemnul de luptă", vers mult mai cunoscut de către spectatori, în opinia sa. Mai mult, Marcel Pavel a afirmat că a evitat să pronunţe versul "Triumfător în lupte, un nume de Traian!" ca să nu sune politic!

Strofa a doua din "Deşteaptă-te române!" "Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!"

Ce a cântat Marcel Pavel:

"Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, un sânge de roman

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani, şi cruzii tăi duşmani

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani, şi cruzii tăi duşmani" Ce spune Legea nr.75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice

Art. 9. - Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române". În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute Art. 20. - Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Citiţi şi:

  • Naţional Arena, stadion de 234 de milioane de euro cu gazon de doi lei! Oprescu zice că a fost acceptabil. VEZI IMAGINI JENANTE
  • România - Franţa 0-0. "Adieu", calificare! Cum aţi trăit marea inaugurare?
  • Imnul României. Un istoric al ruşinii | VIDEO

<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/yGmGGbjPsls" height="345" width="420"></iframe>