Cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a fostului angajat al SGG Marcel Păvăleanu, arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, a fost respinsă pentru a treia oară de magistrații prahoveni.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Marcel Păvăleanu a formulat o nouă cerere de eliberare provizorie sub control judiciar pe care magistrații instanței de fond, Tribunalul Prahova, au respins-o ca neîntemeiată marți, în ultima zi a anului 2013. Inculpatul a formulat recurs împotriva acestei decizii, iar Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondată acțiunea lui Păvăleanu. De altfel, de la momentul arestării sale în luna octombrie, Marcel Păvăleanu a formulat în total trei astfel de cereri de eliberare provizorie sub control judiciar, respectiv una la sfârșitul acelei luni, alta pe 19 decembrie, iar o a treia la data de 30 decembrie.
Fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu și alte șase persoane au fost arestați în luna octombrie sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro.