După ce a anunțat modificarea Codului Fiscal, Marcel Ciolacu a oferit asigurări că taxele și impozitele din România nu se vor majora, având în vedere circumstanțele economice actuale, când țara noastră se confruntă cu o criză încurajată constant de războiul din Ucraina. Optimizarea fiscală ce urmează să fie făcută de guvernanți presupune realizarea unor modificări acolo unde au fost semnalate discrepanțe din partea experților, însă cu reducerea costurilor în alte părți.
„În situații de criză, nu se majorează impozitele, deci nu se vor majora nici în România, nici nu vor fi introduse altele”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu, întrebat de jurnaliști, joi, despre modificarea Codului Fiscal.
Simțindu-se presat, oficialul social-democrat a schimbat subiectul, precizând că dorește să-i mulțumească șefului Guvernului din Portugalia, primit de către Nicolae Ciucă la Palatul Victoria joi, pentru sprijinul exprimat României în contextul aderării la Spațiul Schengen.
„Eu, în primul rând, vreau să-i mulțumesc premierului Portugaliei pentru susținerea pentru intrarea în Spațiul Schengen și pentu tot suportul - și militar - arătat acum României”, a spus Marcel Ciolacu.
Taxele și impozitele nu se vor mări
Întrebat despre modificările ce vor fi efectuate în privința taxelor, președintele PSD a spus că va veni cu explicații și mai multe lămuriri peste două săptămâni, după ce Ministerul Finanțelor va efectua analiza solicitată de șeful Guvernului.
„(Există discuții referitoare la o evaluare a TVA?) Eu nu am auzit așa ceva, ce știu de la experții financiari, e că dacă mărești TVA-ul, mărești inflația, deci nu se pune problema.
Vă rog frumos, peste două săptămâni, vom lămuri. Nu se introduce nicio taxă nouă și nu se mărește.
(Avem un deficit foarte mare) Îl avem de zece ani de zile”, a spus Marcel Ciolacu.
Ce a spus Marcel Ciolacu despre impozitarea progresivă
Întrebat despre introducerea impozitării progresive, președintele PSD a spus că nu poate explica ceva ce el - și nici nimeni din coaliția de guvernare - nu a declarat în spațiul public.
„Cine a spus acest lucru? Ați văzut la știri, am spus eu acest lucru? Nu vă pot explica ceva ce nu am spus eu și nimeni din coaliție”, a fost reacția lui Marcel Ciolacu.
Anterior însă, liderul PSD a confirmat faptul că „există discuții”, la nivel de Guvern, pe tema trecerii la impozitul progresiv, cota unică nemaiexistând.
„Ori intrăm într-o logică cum este toată lumea, cum sunt toate țările dezvoltate, ori încercăm să ne mințim în continuare cu această cotă unică, care nu mai este unică, de fapt”, a spus liderul PSD.
Guvernul caută cea mai bună soluție pentru români
„De aceea se fac aceste analize și discuții, ca să înțelegem... Nu ne comparăm cu o țară foarte dezvoltată economic, ca Franța și Germania Să ne comparăm cu Polonia, de exemplu, cu care avem cam același istoric.
Nu am spus să renunțăm la cota unică, am zis să facem o analiză, să vedem exact. Contează foarte mult ce vrea Marcel Ciolacu? Cred că cel mai important e să găsim soluția cea mai bună pentru români”, a conchis președintele PSD.