Marcel Ciolacu, despre creșterea prețului la benzină: Lăcomia acestor șarlatani trebuie să primească o replică dură din partea statului

Marcel Ciolacu, despre creșterea prețului la benzină: Lăcomia acestor șarlatani trebuie să primească o replică dură din partea statului Sursă: Arhivă EVZ

Liderul PSD a declarat că benzinăriile care au profitat de criză și au ridicat artificial prețurile trebuie să fie sancționate dur. Marcel Ciolacu anunță controlale amănunțite și spune că trebuie găsită o soluție legală pentru ca aceia care încalcă regulile să își piardă licența.

Marcel Ciolacu critică dur benzinarii care au vrut să facă profituri rapide și spune că astfel de practici nu vor fi acceptate. Lideul PSD promite sancțiuni pentru cei care au ales să facă speculă pe buzunarele oamenilor.

„Nu putem accepta prețuri crescute din pix, de la o oră la alta! Cine își imaginează că mai poate face asta, să știe că se joacă cu focul chiar în benzinărie! Specula și lăcomia acestor șarlatani care vor să facă rapid munți de bani provocând temeri false românilor trebuie să primească o replică tranșantă și dură din partea instituțiilor statului“, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Controale la sânge

Liderul PSD anunță că au fost demarat controale la toate benzinăriile care au ridicat prețurile peste noapte. Marcel Ciolacu spune că vor fi analizate prețurile de achiziție și cele de vânzare, din ultima lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am cerut miniștrilor PSD să acționeze prin toate prerogativele pentru a proteja oamenii.  Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a trimis Direcția Generală Antifraudă Fiscală într-o amplă acțiune de control și monitorizare a pieței carburanților. Vor fi analizate prețurile de cumpărare și vânzare din ultima lună pentru a se identifica motivele măririi prețurilor.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a dispus ca ANPC să efectueze verificări la toți furnizorii de combustibil care au mărit aseară prețurile. Foarte repede, ministerul va veni cu o soluție legală - din practica europeană- astfel încât toți distribuitorii să fie licențiați și să-și piardă licența imediat ce încalcă regulile“, a mai scris Marcel Ciolacu.

Avertistment către Consiliului Concurenței

Marcel Ciolacu cere Consiliului Concurenței să se trezească din amorțire și să ia rapid măsurile ce se impun. „Aștept și din partea Consiliului Concurenței mai multă acțiune pentru a descuraja practicile comerciale neloiale. Această instituție încremenită în timp trebuie să se trezească și să-și amintească că servește interesul public. În următoarea ședință a Coaliției voi cere măsuri clare astfel încât să evităm toată această sarabandă de speculații și încercări de destabilizare a economiei românești. Această Coaliție s-a format pentru a găsi soluții. Și asta trebuie să livrăm populației“, mai scrie liderul PSD.

Apariția unor zvonuri care s-au răspândit rapid pe internet și care anunțau că benzina va ajunge la 10 lei litrul, dar și imagini de la o stație independentă, care afișa un preț de 11 lei, au dus la o adevărată isterie în rândul șoferilor. S-au creat cozi imense la benzinăriile din toată țara. Temerile generate de războiul din Ucraina au contribuit și ele la alimentarea panicii. Mai multe benzinării au profitat și au ridicat imediat prețurile.