O marcă a Dacia ar putea dispărea. Ce se întâmplă la Mioveni

Sursa foto: Arhiva EVZ

Mioveni. După două decenii de succes, modelul Dacia Logan, un adevărat simbol al accesibilității auto în România și pe alte piețe internaționale, se pregătește pentru o retragere graduală.

Deși a reprezentat un punct de referință în industria auto, Loganul este tot mai puțin prezent pe piețele occidentale. În prezent, modelul rămâne relevant doar în câteva țări precum România, Bulgaria, Maroc și Turcia. Viitorul său rămâne incert, deoarece compania Dacia își redirecționează eforturile către alte modele din portofoliu.

Nicio nouă generație Logan în planurile imediate

Mihai Bordeanu, directorul Dacia România, a confirmat că dezvoltarea unei noi generații Logan nu se află momentan în planurile companiei.

În schimb, eforturile se concentrează pe o nouă generație a modelului Sandero și pe un facelift semnificativ pentru Logan, programat pentru lansare la sfârșitul anului viitor.

"Vom continua să vindem modelul actual pentru încă cel puțin șase ani", a declarat Bordeanu, subliniind că nu există planuri concrete pentru dezvoltarea unui nou Logan.

Scăderea cererii pe piața europeană

În contextul unei cereri tot mai scăzute, viitorul modelului Logan pare incert. În 2023, Dacia a vândut doar 56.000 de unități la nivel global, dintre care doar 14.000 în Europa.

Anul 2024 a adus vânzări și mai mici, cu doar 26.000 de unități vândute până în prezent, din care 10.000 pe piața europeană, majoritatea în România. Această scădere accentuată a cererii face ca investițiile suplimentare în dezvoltarea și promovarea unui nou model Logan să fie considerate neeconomice.

Dacia își redefinește prioritățile

Pe măsură ce Loganul pierde teren, Dacia își concentrează resursele pe dezvoltarea altor modele. SUV-ul Bigster urmează să intre în producție în decembrie, iar noul Duster este, de asemenea, în pregătire.

În plus, fabrica de la Mioveni a redus deja producția modelului Jogger, acum fabricat în Maroc. Primul facelift al modelului electric Spring, fabricat în China, este de asemenea așteptat pe piață în curând, deși cererea pentru acest model rămâne scăzută. Uzina Dacia de la Mioveni asamblează în prezent Duster şi Jog­ger, iar Sandero alături de Sandero Stepway este produs de acum doar în Maroc. În România va mai fi produs de la finalul anului şi SUV-ul compact Bigster.

Dacia Logan, deși aproape de finalul unui parcurs remarcabil, va continua să fie prezent pe anumite piețe, dar compania pare să se pregătească pentru o nouă eră a inovației și adaptării la nevoile pieței auto globale.