Peste 1.000 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la Maratonul Nisipului, inedita cursă de la malul Mării Negre, care se desfășoară duminică în stațiunea Mamaia. Cursele competitive vor începe la ora 10 (start comun), la ora 11.00 începe Cursa “Campionii Școlii”, iar la 12.00 – Crosul Family Run, premiile fiind în valoare totală de 45.000 de lei.
Pe lângă alergătorii români, la start vor fi prezenţi şi sportivi din Republica Moldova, Spania, Finlanda, Suedia, Bulgaria, Franța, Italia, Statele Unite ale Amercii etc. Evenimentul sportiv internațional, ajuns la a șasea ediție, este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km XS SPORTS NUTRITION şi cursa populară de 3 km), precum și crosul Family Run (aproximativ 1km), dar și Cursa Campionii Școlii, dedicată elevilor din școlile constănțene.
În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa “Campionii Școlii”, o competiție dedicată copiilor și adolescenților. Cursa este una individuală, pe categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani și va cuprinde următoarele distanțe: 300m, 400m, 800m, 1.200m și 1.600m. Contribuția de participare este 25 lei de elev, însă sumele strânse vor fi returnate integral, sub formă de materiale și echipamente sportive, instituției de învățământ care va avea aliniați cei mai mulți participanți la start.
La “Maratonul Nisipului” va avea loc un eveniment special dedicat sportului în familie, unde copiii vor alerga împreună cu părinţii lor pentru programul social “Circuitul încrederii și al speranței”. Toate încasările de la cursa “Family Run”, care se va desfășura pe distanța de 1km, vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația “Dăruiește Aripi” din Constanța. Programul “Circuitul încrederii și al speranței” sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus. Lansat în februarie 2018, acesta este singurul program de tratament și monitorizare la domiciliu oferit de către o secție de onco-pediatrie din țară.
SanaSport anunță că sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 45.000 de lei, dintre care 11.300 lei sunt premiile în bani acordaţi primilor clasaţi la fiecare cursă. De asemenea, premiaţi vor fi maratoniştii care vor reuşi să doboare recordurile cursei la proba de 42 km. Sponsorii au pregătit şi premii în produse, articole sportive sau vouchere de cumpărături care vor fi acordate câştigătorilor pe categorii de vârstă.
Cei peste 1.000 de sportivi profesionişti şi amatori din România şi din străinătate vor purta tricoul cu însemnele Uniunii Europene, la a VI-a ediţie a Maratonului Nisipului, pentru a celebra preluarea președinției rotative a Consiliului U.E. de către țara noastră, la 1 ianuarie 2019. Prin acest gest, organizatorii îşi doresc să transmită românilor de pretutindeni un mesaj de unitate şi mândrie. Mai mult decât atât, la competiţia sportivă s-au înscris deja un grup semnificativ de sportivi din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, care îşi doresc să sărbătorească, prin alergare, unitatea în diversitate dar și valorile comune ale marii familii europene.