Legenda fotbalului a asistat marţi, la Cannes, la premiera documentarului despre viaţa sa, regizat de Emir Kusturica. Filmul e un omagiu adus „zeului argentinian”.

Cannes-ul a vibrat ca un stadion în aşteptarea meciului, marţi, la premiera mondială a documentarului „Maradona by Kusturica”, singurul film despre viaţa sa pe care marele fotbalist îl agrează. „S-au făcut multe filme despre mine, dar nu mi-a plăcut nici unul, pentru că nu am fost implicat, nu m-a chemat nici un regizor să-mi povestesc eu viaţa. Acesta e filmul meu, celelalte nu mă interesează. S-au scris şi cărţi despre mine în care se spunea că sunt rău, impocrit, mediocru, dar Kusturica mi-a arătat o altă faţă”, a declarat fotbalistul la conferinţa de presă.

Documentarul are vocaţie de omagiu şi combină un making of al filmului cu imagini de arhivă, interviu şi animaţie. Ca şi în documentarul despre Mike Tyson, lansat vinerea trecută la Cannes, marele sportiv are cuvântul 100%. Un sfert din documentar îi e dedicat de fapt lui Kusturica, care inserează scene din filmele sale, în încercarea (eşuată) de a face o paralelă cu viaţa lui Maradona, şi îşi rezervă secvenţe lungi cu el, plimbându-se prin Mar de Plata. Filmul începe, de altfel, cu un concert în America de Sud, în care Kusturica e prezentat în uralele mulţimii drept un „Diego Armando Maradona al cinema-ului”. „De multe ori, nu-l găseam pe Maradona acasă, de aceea am umplut spaţiul cu ceva”, a explicat cineastul.

Kusturica înjură NATO, iar fotbalistul pe George Bush

Legenda fotbalului vorbeşte în film despre politică („Bush e un ucigaş”, „N-aş da mâna cu Prinţul Charles”, „Trăiască Fidel Castro, trăiască Che Guevara!”, despre droguri şi despre cum a ratat copilăria fiicelor sale.

„N-a fost greu să vorbesc despre droguri. Partea bună e că am supravieţuit să vorbesc despre asta. Am lăsat deoparte toate astea, acum am o viaţă diferită, nu mai conduc cu 150 la oră şi mă trezesc tot timpul cu gândul la fiicele mele”, le-a spus argentinianul ziariştilor. Laitmotivul filmului e celebrul gol dat de Maradona în 1986, în meciul cu Anglia. Un spaţiu generos îl ocupă însă şi discuţiile despre politică. Kusturica înjură NATO care a bombardat Serbia, iar Maradona pe George Bush.

„Ca orice om, vorbesc cu familia mea despre politică, dar se pare că atunci când eşti faimos, nu mai ai dreptul să spui că cineva este un ucigaş. Încerc să arăt că am o opinie şi vreau s-o exprim, la fel cum Kusturica o face în propria sa ţară”. N-au lipsit întrebările gen „câte femei ai sărutat?” („Multe: mama, fiicele, cele cinci surori, am multe femei în via)a mea”) sau „ cu ce vedetă ţi-ar plăcea să te întâlneşti”. „Sunt înnebunit după Julia Roberts, aş face orice să merg în spatele ei, aici, la Cannes, mi-aş tăia şi mână cu care am dat golul”, a glumit Maradona.

”Diego al nostru cel de toate zilele”

În Argentina, sportivul are parte de un tratament „dumnezeiesc” care l-a fascinat pe Kusturica: fanii înrăiţi au inventat biserica maradoniană, unde rugaciunea „Tatăl Nostru” devine „Diego al nostru”, cu „golul nostru cel de toate zilele” şi „iartă-le jurnaliştilor păcatele”. Obiectul sacru e o minge, iar ritualul de botez e un gol perfect înscris cu mâna. „Nu mă simt un fel de Dumnezeu, el e unul singur, dar mi-e greu să explica ce se întâmplă. Oamenii sunt înnebuniţi după mine, dar nu sunt decât unul ca ei. Dacă vor să mă vadă zeu, eu n-am nimic împotrivă”. Imaginile de arhivă arată mulţimi înnebunite să-l atingă pe Maradona, ca pe un sfânt. „Să faci un film despre cineva considerat un geniu al sportului, e foarte periculos, pentru că poţi cădea la extreme. Am văzut mii de argentinieni foarte pasionaţi, care-şi sărbătoreau zeul de ziua lui”, a spus Kusturica.

PENTRU PALME D’OR

Eastwood pariază pe filmul cu Angelina

Regizorul american Clint Eastwood s-a întors marţi pentru a cincea oară la Cannes, la cinci ani după „Mystic River”, cu unul dintre cele mai aşteptate filme din competiţie, „Exchange” (initial „Changeling”), cu Angelina Jolie în rolul central. Un film onest, „curat”, despre o poveste adevărată din anii 20, foarte ofertantă, dar neexploatată filmic pănă acum. Christine Collins (Jolie) descoperă într-o zi, când se întoarce de la serviciu, ca fiul ei a dispărut. În cinci luni, poliţia ii returnează un alt băiat, forţând-o să admită că este al ei.

În timp ce femeia duce o luptă disperată cu poliţia din Los Angeles (ajutată de pastorul Gustav Briegleb – John Malkovich), se descoperă o crimă înfiorătoare: 20 de copii răpiţi şi ucişi la o fermă. Jolie se achită onorabil de rolul de mamă, pe care l-a interpretat cu gândul la mama, cum a declarat în conferinţa de presă. „Angelina Jolie e unică. Îmi aminteşte de foarte multe actriţe din epoca de Aur a filmului, din anii 40: Katherine Hepburn, Ingrid Bergman, Bette Davis. E o actriţă extraordinară”, a declarat Eastwood.