Maradona îl vrea pe Forlan la Al Wasl

Superstarul uruguayan Diego Forlan este principala ţintă a arabilor de la Al Wasl în următoarea perioadă de transferuri. Şefii echipei din Dubai, care este pregătită, de câteva zile, de argentinianul Diego Armando Maradona, sunt dispuşi să scoată din buzunar 35 de milioane de euro pentru achiziţionarea atacantului formaţiei Atletico Madrid, care a cucerit de două ori Gheata de Aur.

Potrivit publicaţiei "Corriere dello Sport", Maradona ar fi discutat deja mutarea cu patronii echipei, iar aceştia au fost de acord să îi facă o ofertă atacantului în vârstă de 32 de ani. Forlan, care este la Atletico din 2007, fiind artizanul succesului din Liga Europa de anul trecut şi al evoluţiei excelente a Uruguayului la Cupa Mondială din Africa de Sud (locul patru), mai are un an de contract, însă şefii clubului madrilen nu par dispuşi să îi prelungească angajamentul.