Veste tragică pentru tot globul. Armando Diego Maradona a murit într-o locuință din Tigre. Conform primelor informații, Maradona a murit după un stop cardiorespiratoriu
Diego Armando Maradona, Zeul fotbalului, a murit.
Din păcate, fanii fotbalului sunt în stare de șoc după ce anunțul că Maradona a murit a făcut înconjurul lumii.
Zeul fotbalului se afla într-o casă din Tigre după operația suferită în urmă cu câteva săptămâni. El a făcut stop cardiac.
Armando Diego Maradona a murit la doar 60 de ani
Armando Diego Maradona se lupta cu dependența de alcool și cu depresia, iar după un control de rutină i-a fost găsit un cheag de sânge pe creier, fiind operat de urgență. În urma operației pe creier, au existat cadre medicale care au rămas acasă la Maradona pentru a-l ține sub observație.
El a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani.
Ziarele argentiniene Clarin și Ole susțin că câștigătorul Cupei Mondiale a suferit un stop cardiorespirator miercuri dimineață, în orașul Tigre.
Maradona, o carieră de neegalat
În cariera sa, Diego Armando Maradona a evoluat pentru Argentinos Juniors, Boca Juniors, FC Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell’s Old Boys.
Ca antrenor, Maradona a pregătit Textil Mandiyu, Racing Club, naționala Argentinei, Al-Wasl, Fujairah, Dorados de Sinaloa și Gimnasia de la Plata.