A început reabilitarea Sanatoriului Militar din Băile Herculane. Ministerul Apărării Naționale anunță că a demarat lucrările de reabilitare și modernizare ale Pavilionului 6, din centrul imperial al Băilor Herculane, la 8 ani de zile de când a avut gata documentația tehnico-economică.
Informația a fost făcută publiucă de primarul orașului stațiune Băile Herculane, Cristian Miclău. Potrivit Expres de Banat, a fost emisă autorizația de construcție pentru imobilul ce aparține Ministerului Apărării Naționale, denumit şi Sanatoriul Militar Regele Ferdinand I, imobil care-și va păstra obiectul de activitate, anume oferirea de programe de recuperare avansată pentru pacienți. Aici vor fi tratați militarii români răniţi pe front sau în misiuni.
Fondurile pentru investiție sunt alocate de Ministerul Apărări Naționale, iar termenul de finalizare este de 24 de luni. Clădirea pavilionului 6 a fost construită după planurile realizate de arhitecții Guido Hoepfner și Géza György, selecția fiind realizată în urma unui concurs. Clădirea a luatr locul fostei ”Ospătării mari”, construită în anul 1824, și care a ars anul 1900. Pe locul fostei ospătării a fost construită, în anul 1906, clădirea actuală a Pavilionului 6.
Pavilionul 6, având o structură cu subsol, parter, mezanin și trei etaje, dotată la vremea respectivă cu lift hidraulic, a fost ultima și, totodată, cea mai impunătoare construcție din Ansamblul de Arhitectură Balneară „Piața Hercules”. (Sursa foto: Expres de Banat)