Papa Benedict, în vizită oficială în Germania. Prima întâlnire, cu preşedintele german
- Luciana Pop
- 22 septembrie 2011, 16:31
Papa Benedict al XVI-lea a sosit la Berlin, azi dimineaţă, circa 6.000 de poliţişti fiind mobilizaţi pentru a asigura securitatea vizitei sale, au declarat autorităţile germane pentru jurnaliştii străini.
"Deşi această vizită este una oficială, pentru întărirea relaţiilor bune dintre Germania şi Sfântul Scaun, n-am venit aici în primul rând pentru obiective politice sau economice, ci mai degrabă pentru a cunoaşte oameni şi a le vorbi despre Dumnezeu", a spus Papa, în timpul unui discurs la reşedinţa preşedintelui german. Mai multe organizaţii şi politicieni au anunţat pentru astăzi proteste contra vizitei Papei. Într-un mesaj video, difuzat de postul de televiziune ARD, Suveranul Pontif şi-a apărat vizita, în urmă cu câteva zile. "Nu este vorba nici despre turism religios, nici de vreun spectacol". Papa se va adresa Parlamentului german şi va oficia o slujbă pe Stadionul Olimpic din Berlin, în timpul vizitei sale de patru zile. Unitatea creştinilor Suveranul Pontif, în vârstă de 84 de ani, va călători în întreaga ţară, unde trăiesc oficial 25 de milioane de catolici, unul din trei cetăţeni germani. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat, neoficial, de câteva ori, ţara sa natală, după alegerea sa în această funcţie, în special în Rhineland şi în Bavaria. De data aceasta va merge în regiunile tradiţional protestante şi în anumite părţi din fosta Germanie de Est, unde mulţi se declară atei. Cancelarul Angela Merkel, fiica unui pastor luteran, care a copilărit în Germania de Est, a declarat că unitatea creştinilor va fi unul dintre mesajele importante ale Papei. Vineri, în Erfurt, Papa se va întâlni cu membri ai Bisericii Luterane Germane, la mănăstirea unde a studiat Luther, ca şi călugăr, la începutul secolului 16, înainte de separarea de Roma şi de Reforma Protestantă.. Ostilitate Presa germană susţine că aproximativ 20.000 de persoane vor manifesta la Berlin faţă de prezenţa Suveranului Pontif, după modelul protestelor de luna trecută, de la Madrid. Poliţiştii germani au reţinut câţiva tineri care vroiau să protesteze împotriva Papei Benedict Fotografii: Reuters Protestatari germani, pregătiţi să-l întâmpine pe Papa Benedict al XVI-lea Liderul opoziţiei din Parlamentul german a declarat că 100 dintre cei 620 de reprezentanţi ai legislativului vor boicota discursului Papei, care va avea loc în faţa Bundestagului, transmite presa din Italia.
În paralel, mai multe asociaţii ale homosexualilor, ateilor sau victime ale abuzurilor, acuză poziţiile conservatoare ale Suveranului Pontif în privinţa moravurilor şi reacţia slabă la cazurile de pedofilie comise de preoţii catolici. Premieră în Bundestag Există şi voci care spun că Papa Benedict al XVI-lea nu are ce căuta în parlamentul german. "Un lider religios nu are nicio legătură cu Bundestagul", a afirmat Thomas Hummitzsch, reprezentantul Federaţiei umaniste germane, asociaţie laică. Benedict al XVI-lea va fi primul Papă care se va adresa Bundestagului. Înaintea sa, fostul Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea, a vorbit parlamentarilor polonezi şi italieni.
Această atmosferă ostilă şi mobilizarea aşteptată la Berlin amplifică temerile legate de modul în care poate degenera manifestaţia, mai ales după protestele de la Madrid, motiv pentru care autorităţile au dispus mobilizarea a peste 5000 de poliţişti.