Editura Evenimentul si Capital

GENERALUL Florian COLDEA și o DISPARIȚIE DUBIOASĂ. Manevrele SECURISTICE prin care fostul prim-adjunct al SRI SCAPĂ de penibilul unui PLAGIAT

Florian Coldea FOTO: MARIUS VLAD
Autor: | | 1 Comentarii | 19394 Vizualizari

Lucrarea de doctorat a fostului prim-adjunct al SRI a făcut aripi din Fondul Intangibil al Bibliotecii Naționale și nimeni nu mai poate fi sigur că este cea originală

Teza de doctorat a fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea a dispărut, pe 29 iulie 2015, din „Fondul intangibil” al Bibliotecii Naționale a României. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalista Emilia Șercan într-un amplu articol publicat pe Pressone.ro, din care vom cita în continuare.

De fapt, teza lui Coldea nici nu s-a evaporat, nici nu a fost furată de extratereștrii, ci a fost împrumutată, cu acte în regulă, Bibliotecii Universității Politehnice București, care nu a restituit- o nici până azi. Manevra ar fi fost coordonată, după cum bănuiește Emilia Șercan, de rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, apropiat al lui Florian Coldea și unul dintre demnitarii despre care Sebastian Ghiță a spus că a participat la ascunderea plagiatului din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

După ce în toamna lui 2016 s-a constatat că teza lui Coldea nu se mai află al Biblioteca Națională, angajații de acolo au început verificările. Astfel a fost găsită o solicitare, venită prin email de la Universitatea Politehnica, înregistrată la Biblioteca Națională în data de 29 iulie 2015, privind un împrumut interbibliotecar, pe o perioadă de 30 de zile, al documentului despre care vorbim, plus alte două cărți. Pe lângă „Managementul serviciilor de informații” al fostului adjunct al SRI, Politehnica a mai cerut „Managementul schimbării”, de Costache Rusu, și „Managementul schimbării în securitatea națională”, de Laurențiu Barcan. Ultimele două au fost returnate după 30 de zile, cealaltă, ba.

La cererea Politehnicii a răspuns Dina Paladi, la acel moment șefa Depozitului Legal al Bibliotecii Naționale: „Lucrarea solicitată, parte a fondului intangibil al patrimoniului cultural național mobil, se va preda pe bază de proces verbal de custodie (Anexa 1). Menționăm că lucrarea este în stare de conservare foarte bună, fără foi lipsă, fără adnotări și sublinieri. La returnare, aceasta va fi verificată asigurându-ne că nu au fost intervenții asupra exemplarului original. Vă rugăm să restituiți lucrarea în aceeași stare de conservare”.

Plângerea și clasarea dosarului

Un an mai târziu, Biblioteca Universității Politehnica a cerut prelungirea cu trei luni a împrumutului, adică până în septembrie 2016. Pe data de 29 a acelei luni șeful Depozitului Legal și șeful Serviciului Administrativ de la biblioteca Națională au mers la Politehnică pentru a recupera teza. După ore de așteptare, sunt informați oficial că lucrarea nu se află în incită, dar va fi restituită a doua zi. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Pe 31 ianuarie 2017, la două săptămâni după trecerea în rezervă a lui Florian Coldea, directorul general interimar al Bibliotecii Naționale, Octavian Gordon, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe cel de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Primul direcționează plângerea tot către Sectorul 3, care pe 23 martie 2017 dispune începerea urmăririi penale pentru neglijență în serviciu.

Pe 16 noiembrie 2017, după doi ani și aproape patru luni de la împrumutul tezei și în timp ce ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 era în toi, directoarea Bibliotecii de la Politehnica, Cristina Albu, se duce la Biblioteca Națională pentru a restitui teza lui Florian Coldea. Aici nu a mai fost primită pe motiv că nu pot fi verificate elementele de identificare, pentru a se asigura că lucrarea nu a fost înlocuită și că este aceeași cu cea care a fost împrumutată.

Pe 24 aprilie 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 decide clasarea dosarului, deși teza de doctorat nu fusese returnată. Procurorul a motivate că potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), tezele de doctorat pot face obiectul unui împrumut interbibliotecar.

O explicație a „împrumutului interbibliotecar”

Emilia Șercan a pus în mai multe locuri întrebarea: Ce poate ascunde faptul că teza lui Florian Coldea nu a fost returnată Bibliotecii Naționale nici după trei ani? De la surse coroborate din mediul academic și din zona de justiție a tras concluzia că „ce s-a obținut prin acest lucru este imposibilitatea ca această teză să mai fie verificată vreodată pentru plagiat”.

Atunci când se depune o sesizare de plagiat la CNATDCU (singura instituție care poate verifica suspiciunile în cazul doctoratelor), verificarea acuzațiilor se face după o copie a exemplarului existent în fondul intangibil al Bibliotecii Naționale. Dacă se ajunge în instanță cu acuzații de plagiat, un judecător va cere verificarea suspiciunilor tot pe exemplarul existent în fondul intangibil de la Biblioteca Națională. Jurnalista a mai întrebat care sunt elementele care pot atesta că exemplarul pe care Universitatea Politehnica l-ar returna la Biblioteca Națională este cel original. „Nimic nu poate garanta că va fi vorba despre exemplarul original”, i s-a explicat.

Costoiu dă din colț în colț

Emilia Șercan a povestit pe Pressone și discuțiile pe care le-a avut cu rectorul Politehnicii, ministru al Educației pe vremea când lucra cot la cot cu Ghiță pentru acoperirea plagiatului lui Kovesi: „Inițial, Mihnea Costoiu îmi declarase că abia în 2018 a fost informat despre acest împrumut. Ulterior, a susținut că «toate împrumuturile de teze s-au făcut cu acordul rectorului» și că «este posibil să fie și semnătura mea acolo». Întrebat dacă a ridicat personal teza lui Florian Coldea de la Biblioteca Națională, Costoiu s-a eschivat: «Eu sunt în fiecare lună la Biblioteca Națională. Mă duc acolo, stau acolo în fiecare lună. Este foarte posibil să mă fi văzut cineva și să fi tras concluzia asta». L-am întrebat direct, încă o dată, dacă a ridicat acea teză, și a venit cu un nou răspuns: «Eu am fost cu doamna directoare Albu la Biblioteca Națională și la BCU (n.r. - Biblioteca Central Universitară Carol I) când a fost discuția despre împrumuturile interbibliotecare ale tezelor de doctorat». Când l-am întrebat a treia oară dacă el a ridicat teza lui Florian Coldea, Costoiu s-a repoziționat: Doamna Albu a ridicat teza de la Biblioteca Națională. Dar dacă eram eu, care era problema?”. Mihnea Costoiu este singurul rector din țară care nu are doctorat. El a devenit doctorand al Academiei SRI în octombrie 2013, avându- l coordonator pe profesorul Gheorghe Toma.

Legislația împrumutului interbibliotecar

Modalitatea de împrumut interbibliotecar este reglementată prin Ordinul de Ministru nr. 2338/5286 din 26 iulie 2004. Articolul 8 prevede: „(1) Împrumutul interbibliotecar cuprinde toate tipurile de documente, cu excepția celor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare, a documentelor fragile sau voluminoase, precum și a celor solicitate frecvent pentru lectură în cadrul bibliotecii furnizoare. (2) Biblioteca furnizoare decide în toate cazurile dacă documentul solicitat poate fi împrumutat”. Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil nu face referire explicită la tezele de doctorat. Însă, aliniatul 2 al articolul 8 din Ordinul de mai sus spune clar că “Biblioteca furnizoare decide în toate cazurile dacă documentul solicitat poate fi împrumutat”. Însă, Regulamentul de împumut al Bibliotecii Naționale prevede că tezele de doctorat nu pot fi împrumutate. Așa că, potrivit Pressone, „imediat ce au descoperit primul document în arhiva de acte a Depozitului Legal, angajații Bibliotecii Naționale au realizat că, în cererea de împrumut primită de la Politehnică, teza lui Coldea era indicată ca fiind o carte, fiindu-i atribuit, în mod fals, un ISBN (…) Una dintre persoanele care este la curent cu „cazul Coldea” susține că, cel mai probabil, cei de la Politehnica au trecut în mod deliberat un ISBN în dreptul tezei lui Coldea pentru a face solicitarea să apară legitimă, știind foarte bine că tezele de doctorat, aflate în fondul intangibil de la Biblioteca Națională, nu pot fi împrumutate. Din acest motiv, în cererea inițială s-a folosit expresia „în mod excepțional”

„Este posibil ca teza lui Florian Coldea să fi e plagiată? Da, este posibil. În 2015, când am văzut-o prima dată, am frunzărit-o doar vreo 15 minute și nu am verifi cat frază cu frază, ci m-am uitat la formele de citare, note de subsol și bibliografi e.” EMILIA ȘERCAN, jurnalist.

Nadia Comaneci, DRAMA unei mamei campioane! Copilul ei a venit la ea si... Continuarea e sfasietoare!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI