Manevrele nebune ale piloţilor americani de avioane F-35

Manevrele nebune ale piloţilor americani de avioane F-35

Ambițioasele planuri de manevre aeriene ale avioanelor de luptă F-35 vin într-un moment în care Rusia și China fac publicitate activă capacităților lor, potrivit NationalInterest.

O serie de comentarii rcente asupra avionului de luptă de generația a cincea, F-35, s-au concentrat în jurul capacității sale de putere și stealth, dar un videoclip demonstrativ lansat recent prezintă avionul de luptă într-o lumină complet diferită și plăcut surprinzătoare. Un clip postat pe pagina de Instagram a căpitanului Andrew "Dojo" Olson prezintă avionul F-35A Lightning II într-o serie de manevre aeriene dramatice, efectuate la baza aeriană Luke din Arizona.

Videoclipul, postat săptămâna trecută, îl arată pe Olson realizând o lansare care se transformă perfect într-o buclă strânsă. Olson continuă să execute ceea ce era considerată luna trecută drept „rotire plană controlată, în timp ce cădea din cer”, adică o spirală descendentă controlată. După care a reluat zborul, terminând cu o rulare jucăușă la stânga înainte de a micșora imaginea, potrivit nationalinterest.org.

Oslon, comandantul echipei de demonstrație F-35 a numit această filmare un „aperitiv” pentru sezonul manevrelor aeriene. ”Ceea ce face ca acest avion de luptă de a cincea generație să fie atât de special este viteza lentă, unghiul mare de manevră a atacului pe care îl poate face”, a afrimat Olson.

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa demonstrativă F-35 este o entitate separată formată din Heritage Flight Foundation. Forțele aeriene americane speră că o echipă dedicată va avea libertatea și expertiza suplimentară pentru a scoate la iveală capacitățile unice ale F-35A, astfel încât să o distingă în mod clar de predecesorii liniei F și de modelele străine concurente, într-un spectacol aerian.

SUA s-au concentrat în ultimii ani să negocieze mai multe contracte majore de export F-35. E foarte puțin probabil ca marea lor clientelă, NATO, să achiziționeze produse chinezești sau rusești, dar Lockheed Martin a trebuit recent să se apere de concurența europenilor cu al lor Eurofighter Typhoon.