Manelistul Florin Salam, condus prin oraș de soție. Roxana Dobre abia se descurcă și cu soțul și cu cei mici. Video
- Maria Pană
- 24 iunie 2024, 08:01
Manelistul Florin Salam, pare să treacă printr-o perioadă mai tulbure, așa că are nevoie să fie condus de soție. Mai exact la propriu, pentru că Roxana Dobre i-a tot fost șofer în aceste zile. Paparazzi EVZ au surprins un astfel de eveniment în care soția lui Florin Salam s-a ocupat și de el, dar și de cei mici.
Practic femeia nu mai știa cum să se împartă, iar acest lucru se poate vedea pe fața ei. Roxana Dobre este puțin depășită de situație, mai ales că soțul ei pare că nu se află tocmai în apele lui.
Ce s-ar face Salam fără soție?
Măcar, vedeta are la dispoziție o mașină care să îi aducă tot confortul. Vorbim despre un Mercedes de peste 200.000 de euro, care face parte dintre ultimele achiziții ale manelistului. Din acest punct de vedere Roxana Dobre este asigurată, în sensul în care după ce va reuși să îi urce pe toți în mașină, se va mai liniști.
În ultima perioadă Florin Salam a trecut prin mai multe episoade turbulente. Acesta a fost internat în spital, ba chiar s-a zvonit că și-ar fi pierdut viața. A recunoscut faptul că are o apetență pentru substanțe interzise. Lucru care era cunoscut în lumea interlopă, acesta fiind motivul pentru care a și picat în mrejele Duduienilor, cei care l-au șantajat.
Manelistul are din ce în ce mai multe probleme.
Pe de altă parte, la începutul acestui an, Salam a fost implicat într-un scandal monstru, în care o domnișoară l-a acuzat de faptul că a agresat-o. Totul s-ar fi întâmplat într-o cameră de hotel, iar domnișoara ar fi fost escortă.
Cert este că femeia a depus plângere penală împotriva manelistului. De altfel, pe numele lui Salam există și alte plângeri penale. De această dată de la clienții care i-au plătit avans pentru cântările la care manelistul nu s-a mai prezentat.