Maneaua PSD a lui Nicolae Guță, ștearsă de pe YouTube

Maneaua lui Nicolae Guţă dedicată Partidului Social Democrat şi lui Liviu Dragnea a fost ştearsă de pe YouTube. Măsura a fost luată în urma demersurilor organizatorilor festivalului Neversea, care au reclamat încălcarea dreptului de autor, având în vedere că videoclipul prezenta imagini dintr-una din edițiile evenimentului, fără ca ei să își fi dat acordul.

Clipul piesei „Victorie PSD“, care în ultimele zile a devenit viral, a fost șters, ieri, scrie Newsteam.ro. Organizatorii Neversea au reclamat faptul că s-au preluat imagini din festivalul lor, fără niciun drept sau acord între părți. În videoclip apar imagini cu mulțumi mari de tineri la un concert, în timp ce Guță cântă „Arde flacăra în torţă, PSD este o forţă“. Aceeași sursă îl citează pe managerul manelistului care explică faptul că Guță nu a fost plătit pentru a realiza maneaua, ci a făcut-o ca un gest de prietenie pentru un simpatizant PSD.

Directorul de comunicare al festivalului, Edy Chereji, a precizat că imaginile au fost furate. „Din păcate, nu este prima dată când brandul Neversea sau imagini din cadrul festivalului sunt folosite fără acordul nostru. Şi în situaţia de faţă, ca în toate situaţiile similare, am luat deja măsurile care se impun pentru a ne proteja exploatarea imaginii în moduri care nu au fost agreate. Suntem un festival de muzică de anvergura europeană. Artişti foarte cunoscuţi din lume urcă pe scene la concerte. Aşadar, suntem departe de orice implicare în campanii electorale, însă îi încurajăm pe toţi europenii să îşi exprime dreptul democratic de a alege, de a vota!“, explică reprezentantul Neversea conform Newsteam.ro.