Nu vreţi să ştiţi ce înseamnă mâncarea „novel food”. Te ia cu greaţă şi totuşi unii o consideră delicioasă

O veste care a şocat lumea, de la 1 ianuarie 2018, s-a dat undă verde normativei care recunoaște că viermii, gândacii, fluturii, insectele întregi, lăcustele sunt considerate ca hrană „novel food”. Mai pe înţeles, noua lege stabilește că toate aceste vietăţi sunt considerate drept noi alimente sănătoase pentru omenire.

Lăcuste în loc de paste, scarabei în locul cărnii, viermi și alte insecte vor înlocui fructe și dulciuri. Astfel ar putea fi noua dietă mediteraneană după ce Uniunea Europeană a aprobat noul regulament privind așa-numita ”mâncare nouă”.

Este interesant că foarte puțini italieni sunt în favoarea posibilității de a mânca insecte întregi, potrivit unui studiu al Universității de Științe Gastronomice din Pollenzo (Cuneo) care a efectuate teste de degustare folosind voluntari.

În schimb a fost constatată o mai mare disponibilitate pentru consumul de produse care conțin insecte în preparat (cum sunt de exemplu făina din greieri sau pastele cu făină din larve). Produse de acest gen au fost deja prezentate: de la paste de casă cu ou cu greieri și miriapode chinezești prăjite la cuptor pentru a le face crocante și apoi afumate, de la tarantule prăjite fără conservanți și coloranți din Laos la viermi de făină gigantici din Thailanda care sunt prăjiți și despre care se spune că au un gust similar cartofilor prăjiți cu o lejeră aromă de pui.

”Sosirea insectelor pe mesele noastre ridică întrebări precise cu caracter sanitar la care este necesar să dăm răspunsuri”, spune Roberto Moncalvo, președinte al Coldiretti. Noii normative i se opune și Luigi Scordamaglia, președintele Federalimentare: ”Cred că modele alimentare au depășit limita odată cu sosirea insectelor pe masă”. În schimb FAO, Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, s-a arătat în favoarea consumului de insecte. În lume există circa 2 miliarde de persoane care consumă insecte, 2000 de specii fiind considerate comestibile, informează gazetaromaneasca.com.