Chef Sorin Bontea a oferit celor care țin Postul Crăciunului o rețetă de ciorbă de cartofi inspirată de o persoana dragă din familia lui. Aceasta se prepară foarte rapid și este extrem de gustoasă.
Chef Bontea a explicat că pentru început se toarnă 100 ml ulei pentru a căli 2 cepe mari și cei 2 morcovi dați pe răzătoare. Când cele două ingrediente sunt gata, trebuie înăbușite pentru a se adăuga și cartofii. În paralel, se pune zeama de varză la fiert.
Secretul lui Sorin Bontea pentru a reproduce același gust delicios ca cel pe care îl obținea străbunica Maia constă în călirea și înăbușirea cartofilor. În plus, e important ca aceștia să fiarbă încet.
Când cartofii sunt fierți, se adaugă roșiile și zeama de varză fiartă. La final se adaugă mărarul.
Ciorbă de fasole ca la mănăstire
O alta rețetă gustoasă de ciorbă de post este cea de fasole. Cei care își doresc să o pregătească la fel de bine ca cea de la mănăstire trebuie să urmeze câteva indicații. Specialiștii au dezvăluit care sunt cele mai delicioase rețete, dar și de ce ingrediente ai nevoie pentru a le prepara.
Ingrediente
- 500 g fasole boabe uscată
- 2 cepe
- 1 morcov
- 2 ardei
- 100 ml suc de roșii
- 1 lingură pastă de tomate
- 1/2 ţelină mică
- 50 ml ulei
- pătrunjel proaspăt
- sare şi piper după gust
Mod de preparare
Pentru această rețetă, fasolea boabe trebuie aleasă și pusă la înmuiat cu o seară înainte. Apoi se fierbe în trei ape, cam zece minute, timp în care se spală și se curăță celelalte legume. Într-o altă oală se pune uleiul la încins, se adaugă legumele şi se lasă câteva minute să se călească. Se adaugă pasta de tomate, sucul de roșii şi supa de fasole, circa cinci polonice, apoi se lasă să fiarbă la foc mic circa 12 minute. După acest timp se adaugă peste legume fasolea fiartă, se mai lasă la fiert încă zece minute.
Ciorbă de post cu fasole verde
Ciorba de fasole verde este un preparat de post foarte gustos. Această rețetă este indicată și la dietă.
Ingrediente
- 500 g fasole verde
- 3 cartofi medii roșii
- 4 l apa
- 1 ceapa medie
- 1 morcov mare/ 6-7 morcovi baby
- 1-2 lingurițe cimbru uscat
- 1 lingură mărar proaspăt tocat
- 300 ml suc de roșii
- 3 linguri ulei
- sare după gust
- 3-4 linguri oțet de mere
Mod de preparare
Pentru început se taie fasolea, cartofii, ceapa și morcovii, iar cele două din urmă se pun la călit în tigaia cu uleiul încins circa două minute. Ulterior, se adaugă și cartofii cu fasolea, dar și sucul de roșii. Următorul pas este să punem apa peste legume, adăugam cimbrul uscat și mărarul, sare după gust și acoperim oala cu capac. Totul se lasă la fiert circa 40 de minute, până ce toate legumele sunt fierte, apoi înainte cu cinci minute de a stinge flacăra aragazului, acriți ciorba cu oțet sau borș și adăugați mărar tocat mărunt.