București. Medicul Bogdan Socea a anunțat că își dă demisia din funcția de manager al Spitalului Sfântul Pantelimon, după amplul scandal al morților suspecte din instituție.
Acesta a explicat că decizia sa este influențată de cerințele ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și ale prim-ministrului, precum și de recentele circumstanțe care au avut loc.
Bogdan Socea pleacă din funcția de manager al Spitalului Pantelimon
Medicul a menționat că, în urma declarațiilor ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, dorește să clarifice anumite aspecte și să reafirme angajamentul său față de pacienți și comunitatea deservită.
„Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a solicitat zilele trecute demisia mea și a directorului medical. Această decizie vine pe fondul unor anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
Recent, spitalul nostru a fost în centrul unui scandal major. Înțelegem pe deplin gravitatea situației și impactul negativ pe care acesta l-a avut asupra familiilor pacienților și asupra încrederii comunității în sistemul de sănătate”, a scris medicul Bogdan Socea.
Anchetă internă pentru clarificarea morților suspecte
Medicul a subliniat că echipa spitalului este complet angajată în colaborarea cu autoritățile competente pentru a clarifica circumstanțele acestor tragedii.
De asemenea, s-au realizat investigații interne amănunțite pentru a identifica eventualele deficiențe și pentru a implementa măsurile necesare.
În ultima perioadă, spune Bogdan Socea, au fost inițiate acțiuni menite să îmbunătățească calitatea și siguranța serviciilor medicale, inclusiv o revizuire detaliată a tuturor protocoalelor și procedurilor din secția de Terapie Intensivă.
Bogdan Socea afirmă că vrea să recâștige încrederea pacienților
Bogdan Socea a mai subliniat că Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” rămâne angajat în furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate și sigure pentru toți pacienții.
Asta mai ales că se înțelege importanța accesului la îngrijire medicală de urgență și se face efort constant pentru a îmbunătăți standardele de practică medicală.
„În lumina solicitării domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a Primului Ministru și a circumstanțelor recente, îmi prezint demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” București, pentru a sprijini eforturile comune de restabilire a încrederii publicului în această instituție”, a mai scris Bogdan Socea pe Facebook.