Mâna dreaptă a premierului ia salariul în plic. Nu are nici card, nici cont în bancă

Mâna dreaptă a premierului ia salariul în plic. Nu are nici card, nici cont în bancă

Un alt înalt demnitar, consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov a anunțat că el primește salariul în plic deoarece nu are card, nici cont în bancă.

„Eminența cenușie” a PSD, așa cum este supranumit Vâlcov, spune că a recurs la această modalitate din cauza comisioanelor pe care le percep băncile. „Cunosc atât de mulți oameni care au bani în cont și-au rămas fără ei, pentru că i-au mâncat comisioanele. Aveau 500 de euro și după zece ani nimic, că sunt mari comisioanele”, a explicat consilierul economic al premierului la Antena 3.

Darius Vâlcov apelează la cardul prietenei lui atunci când face rezervări sau plăți online.

În urmă cu un an , Curtea Supremă l-a condamnat pe „părintele revoluției fiscale”  la 8 ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Totodată, ÎCCJ a decis şi confiscarea banilor pe care Darius Vâlcov i-ar fi primit ca mită. Este vorba de 6,2 milioane lei. Decizia magistraţilor nu este definitivă.  

Fostul premier Mihai Tudose folosea aceeași metodă, cu plicul. Și își ținea banii în buzunar. „Aveţi impresia că este un salariu atât de mare ca prim-ministru să umbli cu două sacoşe după tine? Am o veste proastă: încape într-un singur plic subţire. Mai e ceva. Sunt şi căsătorit, dispare repede”, declara Tudose în septembrie, 2017. El a adăugat că nu folosește serviciile bancare, tot din cauza comisioanelor, și nici plățile online.