Mamaia, în pericol să își piardă turiștii. Exod către plajele pitorești ale Constanței

Ignorate până mai ieri de turiști, fiind preferate doar de localnici, plajele din Constanța au ajuns, odată cu lărgirea întinderilor de nisip și amenajarea lor ultramodernă, dar personalizată de fiecare administrator, să capteze atenția celor care își petrec vacanța la mare.

Tataia, Trei Papuci, Zoom, Modern și, mai nou, Neversea sunt plajele Constanței, atât de îndrăgite de localnicii care preferă să evite aglomerația din Mamaia, ajungând cât ai clipi pe un șezlong, protejat de o umbrelă răcoroasă, cu o băutură fresh, din fructe exotice,  servită de barmanul amabil al unei terase. Succesul lor este din ce în ce mai mare, plajelor li s-a dus vestea de la om la om.

Și asta pentru că, de la an la an sunt mai amenajate și pline de facilități pe care operatorii comerciali le oferă localnicilor și nu numai. „Arată la fel ca Mamaia, este mai aproape de oraș, și suntem ca între prieteni, sunt oameni cunoscuți. E și mai puțin aglomerată. Accesul este mai simplu și avem tot ce ne trebuie. Prețurile sunt mai scăzute. Accesibil este cuvântul care înglobează totul”, spune o tânără din Constanța, care, după serviciu,  avenit să facă o baie în mare.

Plajele din Constanța arată bine, sunt mult ieftine în toate privințele și oferă sporturi nautice pe care mulți le îndrăgesc. Așa se face că fură mulți turiști din Mamaia. „E foarte ok aici pentru că avem mai multe variante de sport, există și kitesurfing, când sunt valuri putem să facem surf. Plaja e mare, aerisită, nu e atât de multă aglomerație precum în alte zone”, se arată încântată o studentă din București, care vine special pe plaja Zoom din  dreptul cartierului Faleza Nord.

”Și suntem între prieteni, majoritatea celor care vin aici. Pentru noi este mult mai ok să ajungem, de la casele noastre, aici, decât până în Mamaia. Iar ca servicii, poate fi chiar peste Mamaia pentru că personalul de aici este calificat și foarte amabil”, adaugă o tânără mamă, venită cu copilul la plajă. În boxe se aude, aproape în surdină, o muzică liniștitoare, de după amiază.

Plaje cu marea de un albastru turcoaz la Constanța

Beach barul dinspre faleză are un umbrar din stuf și este înconjurat de un șirag de mici arbuști, plantați de doi trei ani de administratorul plajei. Pomișorii au crescut suficient cât să facă umbră canapelelor presărate din loc în loc. De aici, mai ales în week-end, clienții urmăresc micile concerte live oferite de artiști în devenire sau deja consacrați. Pentru că i s-a dus vestea, rezervările pentru seară, la terasă, se fac online.

   

Atuul plajelor Constanței este că sunt mari, lărgite cu fonduri europene, fapt ce permite respectarea întocmai a tuturor măsurilor de protecție sanitară. Șezlongurile și umbrelele moderne sunt puse la o distanță de bun simț. „Alt atu este apa mării, care, de când s-au făcut digurile, este de un albastru turcoaz, deci nu-i o mare verde sau neagră cum e de obicei", spune Ion Picu, administrator de plajă.

Accesul dinspre oraș către plajele din Faleza Nord, Tataia, Trei Papuci și Zoom este ușor. Cu taxiul, cu autobuzul, cu autoturismul, iar la întoarcere nu se creează ambuteiajele din alte zone ale litoralului. Câțiva kilometri mai la sud, spre Portul Turistic Tomis, găsim plaja Modern, cea mai veche, dar recent modernizată plajă a constănțenilor. E uriașă. Tocmai de aceea, în această vară pe această întindere de nisip a apărut cea mai nouă plajă, Neversea.

Plajă în decor de Neversea

Este ornată cu multe decoruri specifice doar festivalului, care în această vară s-a anulat din cauza pandemiei. Plaja are un aspect tineresc, plin de culoare, atmosfera fiind întregită de muzică ce se revarsă continuu din boxele de pe nisip. "Știm că plaja Modern  este o plajă frecventată foarte mult de constănțeni și-atunci ceea ce-am construit noi aici este în primul rând o invitație pentru ei", mărturisește Edy Chereji, unul dintre organizatorii festivalului Neversea.

Totul este gândit pentru a se respecta normele de siguranță la șezlonguri, baldachine, servirea la bar. Turiștii din țară au auzit deja de plaja Neversea și au venit pentru că datorită decorurilor care amintesc de festival vor să simtă puțin din atmosfera celui mai mare eveniment artistic de pe plajă. „Și dacă, în perioada următoare, măsurile se vor relaxa și autoritățile vor permite, vom organiza aici mici acțiuni artistice”, spune Edy Chereji.

„Venim pe plaja din Constanța pentru că aici îmi sunt prietenii și pentru că este o atmosferă foarte plăcută. Plaja este foarte curată, muzica este bună, avem toate condițiile. Prețurile sunt mai mici decât în Mamaia și aici este atmosferă autentică de Constanța, concluzionează o tânără din Capitală.