Paul Banu, copilul căruia mama vitregă i-a contestat ilegal paternitatea, a obţinut, după patru ani de procese absurde, dovada că e fiul tatălui său. Procesele pentru averea de peste 10 milioane de euro continuă însă, astfel că Paul riscă să ajungă la majorat până la soluţionare.
Saga minorului Paul Banu, căruia mama vitregă i-a contestat paternitatea la zece ani după ce tatăl său îl recunoscuse, continuă, chiar şi după ce testul ADN a demonstrat 99,9999% că este fiul tatălui său. După patru ani de procese absurde, prin care justiţia îşi contrazicea practic propriile decizii anterioare, evidenţa probei ADN nu mai poate fi contestată. Proaspă t confirmatul fiu al afaceristului Emilian Banu are acum de înfruntat un lung proces de succesiune care se poate întinde până la majoratul băiatului, judecând după termenele incredibil de lungi din justiţia română.
Între timp, însă, mama vitregă se bucură de fructele averii de peste zece milioane de euro, lăsată de defunctul ei soţ. Nimeni nu se întreabă, însă, din ce trăieşte minorul, a cărui identitate a fost contestată până acum. În plus, îl mai faultează şi judecătorii, care consideră că nu merită să i se plătească toate cheltuielile de judecată făcute pentru a dovedi ceea ce tatăl lui a admis de când s-a născut: că e fiu legitim.
Cum s-a născut Paul
„Evenimentul zilei“ a publicat, în septembrie 2007, povestea lui Paul Banu, atunci în vârstă de 13 ani. Mama lui, Emilia Chiosev, era exasperată de nenumăratele procese pe care le dusese până atunci şi se întreba cine are grijă în România de un copil căruia i se încalcă flagrant drepturile?
Emilia Chiosev, originară din Chişinău, îl cunoscuse în 1991 pe Emilian Banu, într-o conjunctură de afaceri. Cei doi au devenit în scurt timp şi iubiţi şi s-au stabilit la Bucureşti, părăsindu-şi familiile pe care le aveau: ea la Chişinău, el la Galaţi. În 1994, Emilia l-a născut pe Paul, unicul fiu al lui Emilian Banu. Deoarece niciunul dintre părinţi nu divorţase, Banu a trebuit să-şi recunoască fiul în instanţă, ca să evite astfel trecerea copilului său pe numele soţului Emiliei Chiosev.
Ulterior, femeia a divorţat de fostul soţ, nu însă şi Emilian, care a mai fost ţinut în căsnicie, spune Emilia, de interese patrimoniale, pe care le mai împărţea în firmă cu soţia lui. În vara lui 2004, Banu a murit în urma unui atac cerebral, la câteva săptămâni după ce intentase divorţul de soţia lui. De atunci s-a declanşat o luptă absurdă pe averea lăsată de el, între soţia de care nu apucase să divorţeze şi copilul care ar trebui să moştenească trei pătrimi din avere.
Timp de patru ani, copilul a fost târât de mama vitregă în procese catalogate de avocaţi drept grave erori judiciare. Fără nicio probă, a fost contestată identitatea copilului, prin atacarea deciziei judecătoreşti din 1994, când tatăl lui îl recunoscuse. Aceasta a constituit, se pare, o premieră în materie de erori judiciare în România. „Cazul e total anormal şi merită să fie comentat inclusiv în publicaţiile de specialitate. E în mod sigur rezolvat greşit, instan- ţele confundând noţiunea de stabilire a filiaţiei cu noţiunea de recunoaş tere“, a comentat pentru EVZ avocatul Sergiu Andon, care a reprezentat familia Iucinu în procesul de paternitate intentat de fiul lui Dumitru Tinu familiei acestuia.
Justiţia merge ca ochii mortului
După patru ani de termene îndelungate şi hărţuieli, după deshumarea lui Emilian Banu, în februarie anul acesta testele ADN au dovedit că Paul este fiul lui Emilian Banu. Soarta copilului este departe de rezolvare. El mai are de înfruntat alţi ani de procese pentru recăpătarea averii care i se cuvine.
„Aşteptăm din ianuarie redactarea unei hotărâri în procesul de succesiune, în urma recursului care ne-a fost acceptat. Nici până azi, 4 aprilie, nu a fost redactată, deşi legea spune că o hotărâre se redactează în 30 de zile de la pronunţare. Din păcate, în justiţia română redactările durează şi câte un an, iar în ritmul ăsta procesul de succesiune are toate şansele să dureze şi patru-cinci ani, până la majoratul minorului“, spune Mihaela Dinu, avocata Emiliei Chiosev.
ŞI FĂRĂ TATĂ, ŞI CU BANII LUAŢI
Hărţuire financiară, cu acordul justiţiei
Hărţuitoare se dovedesc şi cheltuielile de judecată, care pentru procesul de stabilire a paternităţii au depăşit 400 de milioane de lei vechi. Instanţa a decis, însă, că minorul nu trebuie să primească decât 170 de milioane de la mama vitregă, care a pierdut procesul. „Suntem acum în postura ingrată de a alege între contestarea deciziei pentru cheltuielile de judecată şi dorinţa de a încheia odată procesul de paternitate“, spune avocata Dinu.
„Nimeni nu e interesat din ce trăieşte acest copil. Mă întreb câte copilării mai trebuie să aibă copilul ăsta de sacrificat, ca să ajungă să se bucure de ceea ce i se cuvine de la tatăl lui?“, se revoltă Emilia Chiosev. Paul va ajunge probabil să primească ceva din averea realizată de tatăl său, când va fi major. „Procesul de succesiune va fi îndelungat şi costisitor, pentru că va trebui să angajăm experţi, să facem evaluări. La momentul morţii lui Emilian, proprietăţile erau estimate la peste zece milioane de euro, dar acum va trebui să facem alte evaluări. De patru ani, soţia lui a dispus de avere în mod ilegal“, explică Emilia Chiosev. Soţia decedatului Emilian Banu a refuzat să comenteze cazul în care este implicată.
JUDECAŢI CA ADULŢII
Instanţe pentru minori, doar pe hârtie
La termenele lungi se adaugă contestaţiile absurde făcute de partea adversă, care motivează refuzul de a împărţi averea cu minorul prin aceea că mama acestuia, care între timp a devenit cetăţean român, ar... „fugi cu averea în Republica Moldova. E ca şi cum ar spune că mama minorului luptă împotriva intereselor acestuia, în timp ce soţia defunctului Paul Banu, care i-a contestat ilegal paterniatea, îi păstrează mai bine averea“, conchide avocata Dinu.
Avocaţii consideră că acest caz putea fi rezolvat în maximum şase luni, deoarece la mijloc este interesul unui minor. „Interesul copilului e neglijat şi i se încalcă drepturile prin tergiversarea procesului. Dar greşeala e legată şi de faptul că noi avem numai pe hârtie instanţe pentru minori, iar unii judecători au făcut numai pe hârtie palide cursuri de specializare pe această tematică. România a raportat doar pe hârtie faţă de UE că avem tribunale pentru minori, când în realitate noi avem numai nişte nume lungite pe antetul unor instanţe, că ar fi pentru minori“, explică avocatul şi parlamentarul Sergiu Andon.