Lucia Ciobănescu, în vârstă de 70 de ani, şi fiul acesteia, Eugen, de 43 de ani, au fost găsiţi morţi, în această dimineaţă, în apartamentul lor din Călăraşi. Cu toate că, până în acest moment, nu a fost stabilită o cauză oficială a decesului, rude apropiate familiei au precizat că mama şi fiul au murit de foame. Din primele date, cei doi au murit în urmă cu o săptămână şi jumătate.
Vecinii familiei Ciobănescu, care locuieşte într-un apartament situat în apropiere de Grădina Zoologică din Călăraşi, au anunţat poliţia cu privire la faptul că cei doi nu mai fuseseră văzuţi de mai multe zile, lucru neobişnuit pentru bătrână şi fiul acesteia. Din declaraţiile rudelor şi ale vecinilor, Eugen, în vârstă de 43 de ani, conform Mediafax.ro, avea probleme psihice. Cu toate acestea, nu beneficia de ajutor social. Singurul venit al familiei era pensia femeii, care nu depăşea 400 de lei. Bărbatul era divorţat de câţiva ani şi avea un băiat de 19 ani.
Aceleaşi probleme financiare au determinat familia să se debranşeze de la furnizorii de gaze şi de energie electrică, în primăvara acestui an. În casă, poliţia nu a găsit alimente, frigiderul era gol, însă pe masa din sufragerie erau două sticle de apă minerală.
O rudă îndepărtată a familiei a declarat pentru Mediafax.ro că, în opinia sa, decesul celor doi a survenit din cauza lipsei hranei. Aceasta a mai precizat că din cauza problemelor psihice ale lui Eugen nu ţinea o legătură frecventă cu cei doi. "Eu cred că decesul a survenit lipsei hranei (...) Ştiu că se comporta urât cu mama sa, pe care n-o lăsa să iasă din casă. Noi credem că este vorba de lipsă de hrană, bătrâna avea o pensie mică şi n-a avut ce să mănânce. Ştiu sigur că el bea şi o bătea mereu pe mama sa. Eu cred, aşa am înţeles de la medicina legală, că ea e moartă dinainte de Paşte, iar el de câteva zile. Să vedem ce o să zică medicii, poate e omorâtă de el, deoarece el era bolnav psihic. Vecinii spun că de trei săptămâni el nu mai ţipa, deoarece el în mod regulat ţipa câte trei-patru ore pe zi", a mai spus ruda celor doi.
"Bătrâna şi fiul ei locuiesc la parter, într-un apartament aflat lângă Sala Polivalentă din Călăraşi, iar la sesizarea pe care am primit-o pompierii şi poliţiştii au intrat în casă spărgând un geam al locuinţei. Femeia de 70 de ani a fost găsită în dormitor, băiatul ei în sufragerie, iar la prima evaluare a trupurilor neînsufleţite nu s-au constatat urme de violenţă. Corpul bărbatului era aproape intact, iar femeia era în stare de putrefacţie. Urmează să fie făcută necropsia pentru a stabili cauzele decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Călăraşi, inspector Ramona Tudor, pentru Mediafax.ro.
Poliţia nu a descoperit în casa familiei Ciobănescu semne care să indice violenţe sau jaf, iar pe cele două cadavre nu au fost descoperite semne suspecte.
"Trupurile neînsufleţite ale celor doi, al bătrânei în stare de putrefacţie, arată că aceştia ar putea fi morţi de o săptămână şi jumătate, chiar două. Vecinii spun că nu i-au mai văzut cam de acelaşi timp. În caz s-a întocmit un dosar pentru moarte suspectă şi aşteptăm concluzia medicilor legişti pentru a se constata cauza decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor, conform Mediafax.ro.
Vom reveni cu amănunte