Mama fetei ucise în Grădina Botanică a fugit de acasă. Polițiștii au căutat-o prin toată Craiova

Crimă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Mama lui Melis, tânăra ucisă în Grădina Botanică din Craiova, a fugit de acasă la scurt timp de la înmormântarea fiicei sale. Soțul ei a chemat Poliția, care a căutat-o prin tot orașul.

Mama copilei în vârstă de 14 ani care a fost ucisă în Grădina Botanică din Craiova a dispărut duminică, 2 iulie, de acasă. Soțul ei a fost cel care a alertat autoritățile, după ce nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Polițiștii au căutat-o în tot orașul, iar după ore întregi de investigații au găsit-o chiar în Grădina Botanică, locul în care fiica sa a fost înjunghiată de un elev în vârstă de 17 ani.

Dispariția mamei vine la doar o zi de când fiica sa a fost înmormântată. Sute de persoane au participat la acest tragic eveniment. Prietenul lui Melis, Emi, se află în continuare în stare gravă, la spital, iar medicii încearcă să îi salveze viața. Tânărul de 19 ani a fost rănit grav de elevul în vârstă de 17 ani de la Liceul Militar din Craiova, potrivit Stiripesurse.ro.

Mesajul de adio lăsat de mama lui Melis

Ana Maria Lungu, mama lui Melis, a transmis un mesaj de adio chiar în timpul înmormântârii fiicei sale. Femeia a spus că atât ea, cât și familia va păstra vie amintirea copilei în vârstă de 14 ani.

„Melis a fost un dar neprețuit, o prezență specială în viețile noastre. Ne-a luminat calea cu dragostea, bunătatea și zâmbetul său pur. În ciuda durerii adânci pe care o simțim acum, păstram vie amintirea bucuriei pe care a adus-o în lumea noastră. Să ne unim forțele într-un adio plin de iubire si recunoștință. Să o înconjurăm cu energia pozitivă în timp ce îi urăm drum lin și pace veșnică” , este mesajul pe care Ana Maria Lungu, mama fetei l-a transmis la înmormântare.

Melis ar fi avut o relație de luni de zile cu atacatorul

Prietenii fetei de 14 ani au dezvăluit că Melis ar fi avut o relație de câteva luni de zile cu criminalul din Grădina Botanică. Copila a început să se teamă de acesta, la scurt timp de la despărțire. Atacatorul a mărturisit, la scurt timp de la incident, că el a înjunghiat-o pe Melis și că îi pare rău pentru ce a făcut. Cu toate acestea, el a dezvăluit că nu are aceleași sentimente și pentru Emi.

Elevul de la Liceul Militar din Craiova a susținut în repetate rânduri că nu îi cunoștea pe cei doi. În același timp, Emi a reușit să le spună polițiștilor veniți la fața locului că nu l-a văzut niciodată pe tânărul de 17 ani. Conflictul dintre cei trei ar fi pornit de la faptul că Emi l-ar fi agresat pe tânărul de 17 ani atunci când acesta i-a abordat în Grădina Botanică din Craiova. Elevul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de omor și tentativă de omor.