Neglijenţele din sistemul de protecţie a copilului şi cazurile de abuz arată că este nevoie de noi reglementări.
Cazul cutremurător al asistentei maternale din Bistriţa, Marcela Făgărăşanu, care a provocat moartea unui copil de patru ani avut în îngrijire, a scos la iveală şi o serie de neglijenţe impardonabile din partea sistemului de protecţie a copilului. Drept urmare, Hotărârea de Guvern din anul 1998, privind statutul ocupaţiei de asistent maternal, ar putea fi schimbată din septembrie.
Statut depăşit Teodora Bertzi, secretar de stat în Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), responsabil în cadrul unei autorităţi specializate pe probleme de asistenţă socială, afirmă că statutul actual al asistenţilor maternali din România este unul depăşit. În opinia sa, Hotărârea de Guvern, din anul 1998 - prin care asistenţilor maternali li se interzice să aibă o altă ocupaţie remunerată în afară de creşterea şi educarea copiilor avuţi în îngrijire - trebuie schimbată printr-un nou proiect de lege. De asemenea, Teodora Bertzi crede că domeniul asistenţei sociale, per ansamblu, necesită o grilă specială de salarizare şi un personal specializat, care să lucreze pe baza unui contract de colaborare. Secretarul de stat din cadrul MMSS îşi propune ca, în septembrie, să pună pe masa guvernului un nou proiect de lege prinvind organizarea ocupaţiei de asistent maternal. Evaluare făcută uitată
Lucian Rostaş, victima cruzimilor Marcelei Făgărăşanu (38 de ani), provenea dintr-o familie destrămată de romi. El a fost încredinţat în regim de plasament familial, din 2007, asistentei maternale care ar fi trebuit să îi asigure o copilărie dacă nu fericită, cel puţin liniştită. Nimeni nu bănuia însă că Marcela Făgărăşanu, care a obţinut uşor atestatul de la Direcţia de Protecţie a Copilului, are grave tulburări psihice. Corpul băieţelului în vârstă de patru ani găsit decedat în locuinţa femeii prezenta urme de arsuri cu ţigara, vânătăi şi leziuni provocate prin tăiere cu foarfeca. În faţa procurorilor, asistenta maternală a recunoscut că l-a torturat pe Lucian Rostaş, fiind supărată pe el pentru că „era ţigan şi făcea pe el“.
În prezent, Marcela Făgărăşanu se află în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, sub acuzaţia de omor deosebit de grav. În următoarele zile, femeia urmează să fie supusă, la cererea procurorilor, unei expertize psihiatrice la Institutul „Mina Minovici“. Pentru că ultima evaluare a asistentului maternal a depăşit intervalul de trei luni, aşa cum dispune legea, poliţia va deschide o anchetă şi împotriva funcţionarului de la Direcţia de Protecţie a Copilului care avea sub supraveghere acest caz de plasament.
AL NIMĂNUI
Înmormântat pe banii primăriei
> Micuţul Lucian Rostaş va fi înmormântat în Cimitirul municipal pe banii Primăriei Bistriţa, iar la funeralii ar putea asista chiar şi mama lui naturală, care va fi însoţită de o escortă de poliţişti, ea fiind acum în arestul IPJ Bistriţa-Năsăud, acuzată de furt. „Vom da toţi banii necesari, în urma unei anchete sociale. Cumpărăm sicriu şi tot ce trebuie. În plus, vom aloca şi un loc de veci gratuit“, a declarat, pentru Mediafax, viceprimarul Bistriţei, George Avram. Subinspectorul Raluca Moldovan, purtătorul de cuvânt al IJP Bistriţa-Năsăud, a spus că poliţiştii nu au nimic împotrivă ca mama naturală a copilului să participe la funeralii dacă va dori acest lucru.