Mălin Bot, surprins într-o ipostază „ciudată”. Plin de bani, era darnic cu noua iubită
- Dragos Manea
- 13 septembrie 2019, 10:12
Mălin Bot, devenit celebru prin scandalurile pe care le-a provocat la toatre manifestațiile din România, a fost surprins alături de logodnica sa într-un mall din Capitală. Iar starea sa materială se pare că este mai mult decât înfloritoare.
Mălin Bot este plin de bani! Sau cel puțin așa o arată imaginile surprinse de paparazzi într-un mall din Capitală. Fostul jurnalist, actual blogger, câștigă aproximativ 5.000 de dolari pe lună din sponsorizările venite pe internet. Ceea ce arată că activismul și revolta anti-sistem pot fi bine vândute, mai ales celor creduli.
Mălin Bot a fost protagonistul multor momente tensionate din timpul, dar și de după protestele din Piața Victoriei. De exemplu, în urmă cu două luni acesta a fost filmat în timp ce a îmbrâncit o femeie la protestul din fața Guvernului.
Fostul jurnalist, de asemenea unul dintre inițiatorii mișcării #rezist, a fost oprit de soțul victimei când a început să devină agresiv.
Acesta a fost surprins cum își plimba logodnica, pe Diana, o femeie mai tânără cu 20 de ani decât el, printr-un mall din Capitală.
„Iubirea dintre acesta și tânăra Diana a crescut frumos… într-o logodnă, iar cei doi se comportă deja ca un cuplu căsătorit”, scrie Cancan.
Mai ales când sunt atâția bani la mijloc, am adăuga noi. Răutăcioși.