Mali: forţe de securitate ruseşti semnalate la Gao, după retragerea armatei franceze
- Dragoș Lefterescu
- 18 august 2022, 09:05
Armata franceză a încheiat luni retragerea ultimilor soldaţi din operaţiunea Barkhane, după o prezenţă de nouă ani în Mali. În acelaşi timp, zeci de membri ai forţelor de securitate ruseşti au fost zăriți de căştile albastre germane pe aeroportul din Gao, în nordul ţării, unde operează deja gruparea paramilitară rusă Wagner.
Natura are oroare de vid, Rusia pare să nu fi aşteptat foarte mult pentru a-şi plasa pionii în Mali, unde operează deja gruparea paramilitară rusă Wagner. Căştile albastre germane au observat, într-adevăr, luni, 15 august, prezenţa a zeci de membri ai forţelor de securitate ruseşti pe aeroportul din Gao, în nordul ţării, chiar atunci când Franţa anunţa că a încheiat retragerea ultimilor soldaţi francezi din operaţiunea Barkhane, o operaţiune militară care urmărea să lupte în Sahel contra mişcărilor jihadiste, scrie France24.
Potrivit unui document redactat de comandamentul Forţelor Apărării federale germane, de marţi, consultat de agenţia Reuters, soldaţi germani şi britanici aparţinând Forţei de menţinere a păcii a Organizaţiei Naţiunilor Unite au remarcat prezenţa a două avioane pe aeroportul din Gao, în special un L-39 Albatros.
"Două ore mai târziu, 20 sau 30 de persoane în uniforme care nu aparţin armatei din Mali au fost văzute descărcând echipamente dintr-un avion malian", arată documentul.
"Erau cu siguranţă membri ai forţelor de securitate ruseşti, L-39 fiind cel mai probabil pilotat de soldaţi ruşi, forţele din Mali nefiind în măsură să o facă", adaugă documentul.
Relaţiile dintre Bamako şi Psris nu au încetat să se deterioreze de la preluarea puterii de către armata din Mali, în urma unei lovituri de stat în 2020. Ultima exemplificare: ministrul afacerilor externe din Mali, Abdoulaye Diop, a cerut marţi Consiliului de Securitate al ONU o reuniune de urgenţă în legătură cu situaţia din ţara sa. Şeful diplomaţiei acuză Franţa că dă informaţii şi arme teroriştilor.
În acest context de tensiuni permanente, militarii la putere la Bamako s-au apropiat de Rusia şi au primit noi aliaţi, membri ai grupului Wagner, a căror prezenţă este semnalată în anumite zone ale ţării.
Marţi, căpitanul Yann, militar francez membru al Forţei Barkhane, a confirmat că a întâlnit pe teren, când patrula, mercenari ai grupului.
La rândul său, Bamako neagă prezenţa mercenarilor şi vorbeşte mai curând de "instructori" veniţi din Rusia pentru a susţine armata sa, în vreme ce Rusia vorbeşte despre un contract "comercial" între Wagner şi Mali, fără legătură cu Moscova.
Pe 13 decembrie, Uniunea Europeană a adoptat o serie de sancţiuni pentru a răspunde "acţiunilor de destabilizare" facute în Europa şi în Africa de Wagner. Această decizie a fost aprobată în unanimitate de miniştrii afacerilor externe din UE, reuniţi la Bruxelles.
UE l-a sancţionat în 2020 şi pe oligarhul rus Evgheni Prigojin, apropiat al puterii ruse şi considerat finanţatorul grupului Wagner.
"1.000 de oameni prost echipaţi"
Potrivit lui Nicolas Normand, fost ambasador al Franţei în Mali, aproape o mie de mercenari aparţinând acestei companii ar fi prezenţi în ţară.
"O mie de oameni prost echipaţi în comparaţie cu armata franceză, fără forţă aeriană eficace sau drone, care nu pot rezolva o problemă pe care nici soldaţii francezi nu reuşesc s-o stăpânească", a arătat el.
Diplomatul a mai insistat pe prezenţa contraproductivă a Wagner. "Prin brutalitatea sa, ea împinge până la urmă o parte a populaţiei în braţele jihadiştilor, pentru că aceasta se simte agresată de armata din Mali sprijinită de mercenarii ruşi - şi asta e o adevărată problemă".
Un recent raport al unor experţi trimişi de ONU, dezvăluit de AFP pe 5 august, a vorbit despre prezenţa unor "soldaţi albi" care însoţesc soldaţi ai armatei din Mali, la locurile unor crime, în special la Robinet El Ataye, unde 33 de civili au fost ucişi în martie.
"Sunt companii care nu respectă nicio regulă, aşa cum s-a putut vedea în cazul gropii comune de la Gossi, pe care au orchestrat-o în scopul dezinformării împotriva forţelor franceze. Ei nu vor fi un element de stabilitate în regiune", a spus, marţi, colonelul Yves Gastine, comandantul Forţei Barkhane la Gao.
Imediat după precedenta retrocedare a unei baze franceze, în aprilie, la Gossi, statul major francez a difuzat clipuri video înregistrate dintr-o dronă prezentând paramilitari în apropiere, foarte probabil din grupul Wagner, îngropând cadavre pentru ca Franţa să fie acuzată de crime de război.
Cu toate acestea, armata maliană a efectuat numeroase operațiuni militare pentru a "urmări" grupările jihadiste în centrul Mali de la începutul anului. Şi mai multe surse locale au relatat că soldaţii erau însoţiţi de "soldaţi albi".
O grupare jihadistă revendică asasinarea unor mercenari ruşi
Luni, Grupul de sprijin pentru islam şi musulmani (GSIM), afiliat Al-Qaida a afirmat că a ucis patru paramilitari ai grupării ruse într-o ambuscadă în centrul ţării, potrivit unui comunicat autentificat luni de ONG-ul american SITE, specializat în urmărirea grupărilor radicale.
O informaţie confirmată pentru AFP de doi aleşi locali şi o sursă spitalicească.
Sâmbătă, "un grup de mercenari ai Wagner a ieşit pe motociclete în regiunea Bandiagara, pornind din satul Djallo şi îndreptându-se spre munţi", spune comunicatul.
"Soldaţii lui Allah îi urmăreau şi au putut ucide patru dintre ei şi restul au fugit", continuă organul de propagandă al grupării jihadiste. (Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)