Premierul Ludovic Orban a vorbit, la B1 TV, despre majorarea pensiilor.
După o evaluare a resurselor bugetare, va fi luată și o decizie privind aplicarea legii care prevede majorarea pensiilor de la 1 septembrie, potrivit spuselor lui Ludovic Orban.
„Suntem într-o evaluare a situaţiei economice, într-o evaluare a resurselor bugetare pe care le vom avea la dispoziţie şi în mod clar vom lua o decizie când vom avea o imagine completă, pe măsură ce ne vom apropia de momentul respectiv”, a spus Orban, joi seară, într-o emisiune la B1 Tv.
Premierul a precizat că Guvernul ia în calcul mai multe opțiuni de finanțare, pomenind de împrumuturi la instituţii financiare internaţionale, de lansarea de titluri de stat sau de accesarea fondurilor UE.
„Când o să avem o imagine completă vom putea finaliza acest plan de relansare economică”, a adăugat primul ministru.