Majorarea impozitului pe clădiri a fost amânată pentru 2025. Legea a fost adoptată de Parlament

Taxe și impozite. Sursa foto: Arhiva EVZ

Plenul Camerei Deputaților a adoptat legea prin care majorarea impozitului pe venit se va aplica doar de la 1 ianuarie 2025. S-au eliminat și toate textele adoptate anterior de Senat de majorare cu 50% a impozitelor locale.

Pentru această inițiativă s-au înregistrat 157 de voturi „pentru”, 91 „împotrivă” şi cinci abţineri. Prin urmare, impozitarea proprietăților imobiliare se va schimba radical începând cu anul 2025, nu cu anul 2023, așa cum era stabilit anterior.

Taxele pentru clădiri vor crește doar din 2025

Prin urmare, deputaţii din comisie au adoptat un amendament potrivit căruia aceste prevederi referitoare la impozitele pe clădiri să intre în vigoare la 1 ianuarie 2025, în loc de 2023. De asemenea, se va rămâne la forma iniţială a Ordonanţei care prevede că impozitul locuinţelor se calculează pe baza valorii acestora din grila notarială.

Comsia de buget a Camerei Deputaților a decis şi ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare cum este prevăzut în Ordonanţă. Amendamentul de eliminare a acestei prevederi a aparținut mai multor deputaţi PNL, printre care Raluca Turcan, Robert Sighiartău, precum și unor deputaţi USR, fiind respins de comisie.

Prevederile referitoare la jocurile de noroc, respinse

Amendamentul privind taxarea jocurilor de noroc, care a fost adoptat marţi de Comisia de buget, a fost respins de plen. Amendamentul prevedea că vor fi impozitați cu 40% toți cei care vor avea un câștig ce depășește 1.000 de lei. De asemenea, cei care vor avea un câștig mai mic și nu vor trece de acest prag de 1.000 de lei, vor trebui să plătească un impozit de doar 3%.

În varianta inițială impozitul de 40% se aplică la un câștigat mai mare de 6.7000 de lei, prin urmare, în urma respingeri amendamentului, impozitarea rămâne la același nivel.

Proiectul mai stipulează că impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională, potrivit știripesurse.ro.